Dupa ce parlamentarii le-au plimbat pe sub nas parfumul unei vieti mai roz, Guvernul spera sa-i readuca pe invatatori si profesori la realitate, cu o contestatie la Curtea Constitutionala pe legea care mareste salariile in invatamintul preuniversitar cu 54% si in cel superior cu 74%. Merita cadrele didactice un asemenea tratament? Nu-l merita, atita vreme cit sindicatele care-i reprezinta se angajasera - e drept, doar la nivel declarativ, nu printr-un contract scris, semnat si parafat - ca prima consecinta a majorarii veniturilor va fi cresterea calitatii actului educational. Am fi avut prilejul istoric de a fi martorii falimentului industriei meditatiilor pe fondul unor performante notabile ale elevilor la tezele unice si la examene.

Prins cu visteria secatuita de atitea cadouri electorale, Cabinetul Tariceanu nu are alta solutie decit sa frineze prin orice mijloace rumoarea nationala stirnita in rindul stufosului sistem bugetar de intrebarea "la profesori de ce sa dea si noua nu?". E o nedumerire care persista din 1990, de cind ceferistii au oprit trenurile cerind salarii mai mari, platite in valuta. De atunci, nici unul dintre guvernele care s-au perindat pe la Bucuresti n-a fost in stare sa instaureze ordinea in sistem. Este motivul pentru care parlamentarii isi croiesc singuri venituri si pensii de casta profesionala, ministrii isi ordona singuri prime pentru supusii devotati de prin ministere, iar magistratii au descoperit puterea hotaririi judecatoresti si si-au pronuntat singuri sentinta unui trai fara griji. Celelalte categorii profesionale bugetare, care nu sint puteri in stat, deci nu-si pot imbelsuga traiul decit prin munca - medici, profesori, functionari - asteapta ca Executivul sa-si aduca aminte de ele din cind in cind. Lipsa de responsabilitate este cea care a tolerat degringolada salariilor, iar lasitatea celor care vor veni sa cerseasca,