Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timisoara a devenit de neoprit

Publicat in Romania Libera, marți 7 octombrie 2008 ·

- Desi au fost eliminati din Cupa UEFA, jucatorii timisoreni nu par a avea probleme in campionat, acolo unde au reusit a saptea victorie consecutiva

"Am acuzat o stare de oboseala pentru ca este destul de greu sa evoluezi miercuri-sambata", a declarat, imediat dupa finalul meciului cu Gloria Bistrita, golgheter-ul celor de la FC Timisoara, Gigel Bucur. Problema lui Bucur a disparut, insa, odata cu "dubla" din UEFA cu Partizan Belgrad, astfel ca, acum, galben-negrii se pot concentra doar pe intrecerea interna. Iar elevii antrenati de Dusan Uhrin Jr. nu glumesc si au ajuns, duminica seara, la cea de-a saptea victorie consecutiva in prima liga. Acel 1-5 de la Medias, din etapa a treia, se dovedeste ca i-a cam speriat destul de tare pe timisoreni, iar avertismentul dat, la acel moment, de catre patronul Marian Iancu a fost luat in serios de Alexa si compania. "stiam ca va fi un meci greu cu Bistrita, mai ales pentru ca am evoluat si joi in Cupa UEFA.

Jucatorii au rezistat foarte bine fizic, iar acest lucru ma bucura. E bine ca am ajuns la sapte victorii consecutive, insa avem mult de muncit in continuare", a declarat tehnicianul ceh care, in semn de multumire pentru rezultatele obtinute de elevii sai, le-a acordat acestora trei zile libere. Astfel, banatenii se vor prezenta la primul antrenament dupa meciul cu Gloria abia maine dupa-amiaza. Partida cu Bistrita a insemnat si prima reusita in tricoul Timisoarei a lui Winston Parks. Costaricanul a intrat cu un sfert de ora pana la final, timp destul pentru a aduce cele trei puncte pe Bega. "Vreau sa-i arat antrenorului ca poate sa aiba incredere in mine si ii multumesc lui Dumnezeu ca am putut inscrie. Fara colegii de echipa nu realizam mare lucru", a declarat.

- Desi au fost eliminati din Cupa UEFA, jucatorii timisoreni nu par a avea probleme in campionat, acolo unde au reusit a saptea vic

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum 37 minute
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum o ora
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 6 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 3 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România, ucis de ucraineni în Kursk

Ziare.com acum 3 ore
Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România pentru că acesta spiona pentru Rusia, a murit în luptele din Kursk, anunță surse din Rusia. Informația nu a fost confirmată oficial, dar a fost preluată de numeroase canale de Teleg

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°