Vogue, The New Yorker, Glamour, GQ, Vanity Fair sau Architectural Digest. In timp ce paginile cotidienelor si ale saptamanalelor se rasucesc in chinuri pe tarabe, aceste titluri atrag cititorii la o simpla sclipire din litere, scrie revista Target.
Intoarceti acum coperta lucioasa si veti intelege de ce: daca vrei sa vinzi, trebuie sa investesti multi, foarte multi bani. Cei mai multi bani pentru cele mai mari salarii, cea mai buna hartie, cei mai talentati scriitori si fotografi, cele mai luxoase haine, petreceri si cele-mai-cele lucruri care pot exista. Asa se traduce strategia din spatele publicatiilor Conde Nast, devenite de-a lungul anilor emblematice pentru industria mondiala a luxului.
Si Newhouse, presedintele companiei, este mai pornit ca oricine altcineva din industria de publishing sa consume cantitati enorme de bani pentru a intretine stralucirea careia el insusi i-a dat putere, desi profitul pe care il aduce este adesea ... nul. Cat timp va mai trece asadar pana stralucirea va deveni prea scumpa chiar si pentru creatorul sau?
Inca de la inceput, Conde Nast si-a facut un nume din extravagante: e compania care trimitea rochiile pentru sedinte foto par avion de la New York la Paris si avea zeci de limuzine negre mereu stationate in fata sediului, gata oricand pentru a-i transporta pe angajati, fie ei publisheri, editori sau asistentii acestora. Conde Nast mai este si compania cu costuri astronomice si control minim.
Ani la rand, revistele sale au concurat una cu cealalta pentru aceeasi bucatica de publicitate, iar bugetele, daca existau, aveau cel mult o pagina si erau foarte rar indeplinite.
Conform New York Times, pana spre sfarsitul anilor '90, Conde Nast a mers mai mult pe pierdere, iar banii veneau din veniturile ample generate de diviziile de cotidiene si televiziune ale companiei-mama a Conde Nast, Advance Publica
