Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrolul, la minimul ultimelor opt luni

Publicat in Ziarul Financiar, marți 7 octombrie 2008 ·

Pretul petrolului a coborat ieri sub 90 de dolari pe baril, la minimul ultimelor opt luni, aceasta fiind a patra sedinta consectiva de scadere, in contextul in care traderii se tem ca eforturile de solutionare a crizei internationale nu vor reusi sa opreasca declinul rapid al cererii de titei.

Autoritatile americane au aprobat, vineri, un program de stabilizare a sectorului financiar, in valoare de 700 mld. dolari, care se pare ca este suficient pentru a mentine situatia sub control pentru moment. Totusi, pietele s-au reorientat spre Europa, unde oficialii au trebuit sa salveze, la sfarsitul saptamanii trecute, trei banci si au oferit diverse solutii pentru calmarea nervilor investitorilor si deponentilor.

Petrolul destinat pietei americane, cu livrare in luna noiembrie, era cotat, la inceputul sedintei de tranzactionare, in scadere cu 3,64 dolari, la 90,24 dolari pe baril, dupa ce a pierdut in sedinta de vineri noua centi. Titeiul a atins in timpul sedintei valoarea de 89,07 dolari pe baril, minimul de la inceputul lunii februarie.

Petrolul se mentine in jurul a 90,51 dolari pe baril, minimul ultimelor sapte luni, atins la 16 septembrie, dupa ce a pierdut 12% din valoare saptamana trecuta, cel mai semnificativ declin din ultimii patru ani. Petrolul Brent, de referinta pe bursa de la Londra, a scazut cu 3,47 dolari, la 86,78 dolari pe baril. Aprecierea dolarului pana la maximul ultimelor 13 luni fata de euro a pus presiune asupra burselor de marfuri, care au scazut saptamana trecuta cu peste 10%, un declin record. Actiunile asiatice au pierdut, luni, aproape 5%.

Cererea de petrol a celui mai mare consumator din lume, Statele Unite, a scazut deja in acest an din cauza preturilor record ale titeiului, in timp ce consumul in Japonia si Europa a incetinit. Astfel, pretul petrolului s-a diminuat cu aproape 40% fata de nivelul record de 147,27 dola

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Braşov. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I: Elena Lasconi 26,41%, Călin Georgescu 20,71%

Mediafax acum 34 minute
Rezultate alegeri prezidenţiale, turul I, după numărarea a 100% din voturi în judeţul Braşov ELENA-VALERICA LASCONI – 70.209 (26,41%) CĂLIN GEORGESCU – 55.057 (20,71%) ION-MARCEL CIOLACU – 39.270 (14,77%) GEORGE-NICOLAE SIMION – 31.273 (11,76%) MIRC

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 5 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 5 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 6 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 5 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 3 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 7 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 5 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 13 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°