Profesor la Universitatea din Strasbourg si inalt functionar al Consiliului Europei vreme de aproape trei decenii, Pierre Henri Imbert, eminent jurist, este unul dintre principalii constructori ai legislatiei internationale privind interzicerea pedepsei cu moartea pe continentul nostru. In urma cu 15 ani, el era directorul Directiunii Drepturilor Omului din Consiliul Europei. In aceasta calitate ne-am cunoscut si in aceasta calitate a fost cel mai important punct de sprijin pe care ideea realizarii unui prim memorial al victimelor comunismului a avut-o in interiorul inaltului for european. Acest sprijin, de natura principiala si teoretica, pornea de la convingerea ca, daca apararea drepturilor omului este prioritara menire a Consiliului Europei si exista putine locuri in istorie in care drepturile omului sa fi fost mai salbatic incalcate decat intr-o inchisoare comunista, atunci egida Consiliului Europei acordata proiectului Sighet era concluzia logica a legaturii dintre drepturile omului si memorie in contextul unei Europe pe cale de reintregire. Aceasta este, de altfel, tema exceptionalei conferinte pe care profesorul Imbert a tinut-o la Scoala de Vara de la Sighet, din acest an, cu prilejul primei vizite pe care a facut-o acestei institutii a memoriei la crearea careia a contribuit in mod determinant.(Ana Blandiana) Memorie, Europa, Drepturile Omului - poa­te ca, pentru multi dintre dumneavoas­tra, intre acesti trei termeni nu exista o le­ga­tura evidenta. Am sa incerc sa arat ca Drepturile Omului si Europa s-au nascut din memorie, din nevoia de memorie. Am sa incep cu Drepturile Omului si am sa va spun ca, in ziua de azi, ele ocu­­pa un loc care, pana nu demult, era ab­so­lut de neimaginat. Voi lua exemplul tarii mele, Franta. Am facut studii de drept si niciodata in timpul studiilor nu ni s-a vor­bit de Drepturile Omului. Se vorbea de­spre libertatile publice, d