Căpitanul Alexandru Păcurar a fost desemnat omul meciului cu Rapid Bucureşti, după ce a reuşit prima „dublă“ pentru gruparea gorjeană.
Pandurii Târgu Jiu a obţinut prima victorie în faţa Rapidului în cel de-al patrulea sezon în Liga I, scor 2-0, ambele goluri fiind reuşite de mijlocaşul Alexandru Păcurar, aflat la prima „dublă“ pentru gruparea gorjeană. Păcurar a mai reuşit două goluri în cariera sa pe când activa la Gloria Bistriţa chiar împotriva pandurilor, într-un joc câştigat de ardeleni cu 4-0.
Antrenorul Sorin Cîrţu nu şi-a ascuns satisfacţia la finalul partidei, felicitându-şi jucătorii pentru acest succes. „Nu pot să spun cât sunt de fericit, cred că am fost şi un antrenor norocos astăzi (duminică - n.r.). Sunt trei puncte mari pe care le-am luat în faţa unei echipe de top din România. Am văzut o echipă Pandurii montată şi decisă să obţină un rezultat pozitiv. Şi un egal era o reuşită pentru mine, având în vedere starea de spirit de la echipă, lipsa de puncte şi cum s-au prezentat până acum pandurii. Dar, cu atât mai mult merită felicitări pentru că au reuşit să treacă peste momentele dificile de la începutul campionatului şi de acum înainte sper să vedem o echipă cum ne dorim toţii“, a spus Cîrţu.
Acesta a dezvăluit din secretele succesului cu Rapid. „Le-am cerut lui Piţurcă, Orac şi Tilincă anumite lucruri, în ideea în care ştiam că e foarte important travaliul şi lupta cu fundaşii adverşi. Era important fiecare balon în dezvoltarea jocului nostru pe atac. Era bine dacă Piţurcă ar fi avut posibilitatea de a marca, pentru că i-ar fi influenţat starea de spirit. Cred că toţi jucătorii îşi vor schimba starea pe care au avut-o, pentru că sunt nişte rezultate bune şi e o atmosferă bună în acest moment“, a mai spus tehnicianul pandurilor.
„Un adevărat căpitan“
Deşi a fost folosit mijlocaş stânga, un post nou pentru Ale