Un autocar al firmei Atlassib a fost implicat în data de 19 septembrie într-un accident în Italia, pe autostrada A4, între localităţile San Giorgio di Nogaro şi Latisana. Bilanţul a fost Un autocar al firmei Atlassib a fost implicat în data de 19 septembrie într-un accident în Italia, pe autostrada A4, între localităţile San Giorgio di Nogaro şi Latisana. Bilanţul a fost tragic: un pasager a murit pe loc, alţi zece fiind grav răniţi.
La aproape două săptămâni de la tragedia trăită de călătorii care se aflau în autocarul firmei Atlassib, victimele şi familiile lor dezvăluie pentru „Adevărul” detalii din culisele cumplitului accident.
Taşcău Marius Ionuţ (22 ani), din Galaţi, se întorcea în Italia după o scurtă vacanţă petrecută în ţară. Tânărul munceşte împreună cu familia sa în orăşelul Trapani, Sicilia.
“Şoferul, cu ochii pe pasageră”
Cu puţin timp înainte de incident, Marius îşi aminteşte că una dintre pasagere a făcut schimb de locuri cu şoferul copilot, acesta retrăgându-se să se odihnească.
„Fata a intrat în vorbă cu şoferul, glumeau, practic bărbatul nici nu prea mai era atent la drum. Pe traseul nostru pe autostrada A4, un tir avusese un accident şi era pus pe avarii, locul respectiv fiind vizibil delimitat.
Cum şoferul era mai mult cu ochii la fata din dreapta sa, el nu a apucat să ocolească tirul care staţiona la doar câteva zeci de metri în faţa autocarului”, povesteşte Marius.
„Noi priveam îngroziţi cum maşina se îndrepta ameninţător către tir. Avertismentele pasagerilor au fost zadarnice, căci la viteza cu care circula, şoferul nu a mai avut timp de nicio manevră şi a intrat din plin în tir”.
În urma impactului, tânăra care ocupa locul copilotului, Ramona Ţurcanu, a murit pe loc. Alţi zece pasageri au fost răniţi, cinci dintre aceştia fiind i