Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planul pentru salvarea băncilor divide Europa

Publicat in Adevarul, marți 7 octombrie 2008 ·

Oficialii europeni nu au găsit nicio soluţie comună pentru scoterea din impas a sistemului financiar. După ce a criticat decizia Greciei şi a Irlandei de a garanta depozitele bancare, Germania anunţă o măsură similară care ia prin surprindere Europa. Bursele din înreaga lume au fost din nou în cădere liberă, ieri, pe fondul temerilor legate de succesul planului financiar al guvernului SUA ce se ridică la peste 700 miliarde de dolari. Cotaţiile acţiunilor listate la London, Frankfurt şi Paris s-au prăbuşit cu peste 6%, în timp ce la Moscova o cădere de 15% a indicilor bursieri a forţat autorităţile să suspende din nou tranzacţionarea.

Şi americanii au crescut sumele garantate

Bursa din Viena a scăzut cu peste 8% în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de ieri, în contextul în care îngrijorările legate de sistemul bancar mondial s-au extins în pieţele europene. Reacţia investitorilor vine şi pe fondul tensiunilor iscate de acţiunile haotice ale guvernelor europene pentru salvarea sistemelor bancare naţionale şi lipsa unor măsuri concertate la nivel internaţional. Oficialii europeni nu au reuşit încă să ajungă la un consens în ceea ce priveşte o acţiune comună destinată salvării sistemului bancar.

Astfel că, după ce a criticat decizia Greciei şi Irlandei de a garanta depozitele bancare, Germania iese în faţă cu un plan similar. Anunţul cancelarului german Angela Merkel a stârnit furia oficialilor britanici care se află acum sub presiune pentru a veni cu măsuri mult mai îndrăzneţe care să păstreze sistemul bancar pe linia de plutire.

Ei au declarat că Germania nu a semnalat că va lua această măsură la întâlnirea de la sfârşitul săptămânii trecute. Depozitele garantate de Germania se ridică la 568 miliarde de euro. Până acum, statul german garanta depozite de până la 20.000 de euro.

Anunţul German

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 13 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 36 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 10 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°