Conducerea PNL a validat ieri candidatura ministrului justitiei Catalin Predoiu la alegerile din 30 noiembrie, el urmand sa intre in cursa electorala pentru o pozitie de deputat.
Potrivit unor surse din partid, Predoiu ar putea sa candideze intr-unul din colegiile din sectorul 1, in locul ramas liber dupa ce premierul Calin Popescu-Tariceanu a anuntat ca va candida la Ilfov.
Predoiu (40 de ani) este membru al PNL din 1991, dar pana in acest an, cand a fost numit la Justitie, nu a avut functii publice, el fiind avocat.
Predoiu este fondator al casei de avocatura Racoti Predoiu, care a fuzionat in 2005 cu firma Calin Andrei Zamfirescu si Asociatii, din care a rezultat societatea de avocati Zamfirescu Racoti Predoiu.
Tot ieri, conducerea PNL a validat candidatura comentatorului sportiv Cristian Topescu, pentru un colegiu de senator in sectorul 4 din Capitala.
Comentatorul sportiv a fost ieri prezent la sediul central al PNL, cateva zeci de minute, unde a avut o scurta discutie cu presedintele PNL, Calin Popescu- Tariceanu, si liderul filialei sector 4, deputatul Catalin Micula. Si Partidul Noua Generatie a patronului echipei Steaua George Becali si-a prezentat ieri candidatii pentru Parlament, fiind una din formatiunile mici creditate cu sanse sa intre in Legislativ la alegerile din noiembrie.
George Becali, actorul Ion Dichiseanu, viceprimarul general al Capitalei, Robert Ionescu, si luptatorul Catalin Zmarandescu - una dintre garzile de corp ale lui Becali - sunt cele mai importante nume de pe lista acestui partid. De asemenea, din partea PNG-CD va candida la Arad si fostul portar al echipei Steaua Helmuth Duckadam.
Liderii Partidului Democrat-Liberal au validat la randul lor listele de candidati pentru 33 de judete, iar potrivit presedintelui Emil Boc, prim-vicepresedintele partidului, Theodor Stolojan, nu figureaza pe niciuna