Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce sa faca Basescu?

Publicat in Vocea Brailei, marți 7 octombrie 2008 ·

In locul lui Traian Basescu, nu as promulga legea votata de deputati, referitoare la majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50%. Dar eu nu sint Traian Basescu, asa cum nici Traian Basescu nu este Iulian Grosu.

Nu este prima data cind parlamentarii il pun intr-o situatie delicata pe Basescu. E suficient sa ne amintim doar de suspendarea "celor 322", cum le-a ramas numele in folclor. E clar ca de data asta, deputatii au avut o miza dubla. Pe de o parte, atita timp cit multi dintre ei vor candida pentru un nou mandat, deputatii au vrut sa acumuleze capital de imagine, sa ramina in ochii electoratului drept "cei care au salvat pielea profesorilor". Abia in al doilea rind cred ca au vrut sa-i dea sah lui Basescu, care nu stie ce naiba sa faca: sa zica sau nu pas legii, in conditiile in care premierul Tariceanu urla ca bugetul nu poate suporta o asemenea crestere salariala?

Cred ca deputatii au gindit gresit, atunci cind si-au imaginat ca le va creste procentul electoral prin adoptarea unei astfel de masuri populiste. Si asta pentru ca tara asta nu este formata numai din profesori, la vot mai vin si alti romani.

Miza electorala este uriasa, iar Basescu este prins la inghesuiala. Cred ca, in ciuda sfaturilor pe care le-au tot dat analistii neamului la televizor, locatarul de la Cotroceni nu ar avea de suferit in planul imaginii, in sondaje sau in ce vreti voi. Citi profesori sint in tara asta? 500 de mii, un milion? Pai, daca niste deputati cu mintea ratacita au votat o lege strimba, care va rezolva problema a 500 de mii de oameni, dar va crea probleme celorlalti romani, citi mai ramin pina la 22 de milioane, tu, in calitate de presedinte, de partea cui trebuie sa te situezi? Pai, te situezi de partea ta, caci si tu ai nevoie de un nou mandat si nu ai chef sa-ti pui in cap profesorii si rudele profesorilor. Asa ca, cel mai probabil, Base

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Toţi cei şase români care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Mediafax acum 46 minute
MAE informează că în urma demersurilor derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris şi al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze şi australiene, toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră s

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 2 ore
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

Marcel Ciolacu: Lugojul este unul dintre oraşele care depăşesc Guvernul României, în direcţie greşită/ În 10 ani am fost conduşi cu ură/ În USR nu sunt altceva decât nişte ipocriţi, nişte mincinoşi

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, care a participat, sâmbătă, la Lugoj, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, a subliniat că Lugojul a stagnat în lipsa unui plan administrativ. El s-a referit şi la conducerile guvernelor din ultimii 10 ani ş

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 4 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 41 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum o ora
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Fost lider de sindicat la o instituţie de stat, cercetat pentru lipsa a 350.000 de lei din cotizaţii

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, filiala Constanţa, este acuzat de delapidare. Acesta nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru 350.000 de lei, bani proveniţi din cotizaţii. Vineri, poliţiştii şi procu

Nicolae Ciucă: Tinerii vor schimbarea, oameni buni, şi când vă spun chestiunea asta mă trec fiorii

HotNews acum 3 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, la Dăbuleni, în judeţul Dolj, că îl „trec fiorii” când vede tinerii implicaţi în politică, ce vor schimbare. Liderul PNL, Nicolae CiucaFoto: Inquam Photos / Saul Pop El a spus că în zona Olteniei nime

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 6 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°