Mostenirea lui Octavian Goga Ma voi opri astazi la una dintre cele mai frumoase pagini care s-au scris vreodata despre romani si romanism. I-o datoram marelui poet, publicist si om politic Octavian Goga (1881-1938), care ne readuce in atentie "mostenirea mare a neamului nostru": "Trecutul unui neam e o biserica. In aceasta biserica sunt asezate spre odihna vesnica ramasitele vremilor strecurate. Aici dorm moastele celor buni, aici stralucesc amintirile celor mari, aici traieste mai departe, in pace tainica, sufletul celor pierduti. Acest suflet care nu moare trezeste in mintea noastra cunostinta inrudirii cu cei ce nu mai sunt si povatuieste fara stire indemnurile noastre. Aceasta biserica trebuie cinstita. De pragul ei trebuie sa te apropii cu cuviinta. Aceasta biserica trebuie cercetata. Trebuie cunoscuta si ingrijita. Trebuie sa smulgem buruienile care cresc pe peretii batrani, sa sprijinim grinzile cand incep sa trozneasca. Sa stergem praful icoanelor paraginite. Sa grijim clopotnita, sa-i cautam incheieturile, sa nu se desfaca. Sa grijim acest lacas de inchinare strabuna. Acesta e trecutul unui neam. Si precum e pacatoasa mana care s-ar incumeta sa sfarme pristolul unui altar, sa spulbere anafora unui potir, tot astfel e vinovat acel nepriceput care necinsteste aducerile aminte ale trecutului unui neam.
Sa judecam. Viata oricarui popor isi are radacinile in trecutul lui. Mostenirea stramoseasca e temelia pe care cladesc nepotii. Fara aceasta temelie, zidul se prabuseste, mai devreme ori mai tarziu. Astfel sunt toate neamurile pamantului, astfel suntem si noi, romanii. Avem, si noi, mostenirea noastra. Batranii ne-au lasat alcatuirile lor, care, poate, s-au darapanat, ne-au dat mosiile lor, care, poate, s-au instrainat, dar ne-au lasat sufletul lor, care traieste prin noi insine si cere cuvant. Ne-au lasat limba lor. Ne-au lasat datinile lor.
