Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SNLO îşi recuperează creanţele în instanţă

Publicat in GAZETA de SUD, marți 7 octombrie 2008 ·

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi-a dat în judecată debitorii, pentru a-şi putea recupera creanţe de aproape 150 de milioane de lei de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Mehedinţi şi CET Braşov, precum şi de la alţi beneficiari de cărbune. GORJ. Administraţia Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia nu mai găseşte soluţii pentru a-i convinge pe şefii Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Mehedinţi să plătească banii pentru cărbunele care le-a fost livrat în ultima perioadă. Întrucât cei de la RAAN nu au reuşit să scape de datorii, nivelul acestora ajungând la 130 de milioane de lei, SNLO a recuperat sume foarte mici de la această regie, în raport cu ceea ce fusese stabilit prin negocieri repetate. Văzându-se pusă în situaţia de a nu dispune de lichidităţi, cu toate că a livrat lună de lună cărbunele, conducerea SNLO a decis să îi acţioneze în instanţă pe debitori şi să le solicite şi penalizări. În această situaţie se află Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Mehedinţi, în cazul căreia procesul a ajuns la cel de-al doilea termen, şi CET Braşov, la care procedura se află în fază de executare silită şi popriri pe conturi.

Le blochează livrările Eugen Davidoiu, directorul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, a declarat că instanţa de judecată a fost singura soluţie la care a putut apela, cu toate că şefii Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare au fost nemulţumiţi şi încearcă să blocheze livrările de cărbune. În prezent, debitul scadent este de 56 de milioane de lei, diferenţa de până la 130 de milioane fiind datoriile mai vechi, reeşalonate la plată. „Eu ştiu că a fost supărare mare acolo, dar noi avem nevoie de aceşti bani, cum şi dânşii au nevoie de lignit pentru a-şi continua activitatea. Şi noi trebuie să ne achităm furnizorii, la rândul nostru. Procesul este pe rol la Drobeta Turnu Severin. Fără a exagera,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum o ora
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 11 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

LIVE Război în Ucraina, ziua 991: Rusia atacă Ucraina cu drone din mai multe direcţii / Explozii la Kiev şi Odesa

HotNews acum o ora
Explozii au fost auzite în Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, au relatat martori Reuters, forţele aeriene ucrainene anunţând că un număr de drone ruseşti se îndreaptau spre oraş. Aceeaşi situaţie se petrece şi la Odesa, în sud, în timp ce, po

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 8 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Joe Biden se va întâlni miercuri cu Donald Trump în Biroul Oval

HotNews acum o ora
Casa Albă a transmis că președintele american Joe Biden și președintele ales Donald Trump se vor întâlni miercuri la Casa Albă, la invitația lui Biden. Președintele Joe Biden îl va găzdui miercuri pe președintele ales Donald Trump pentru întâlnirea

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 12 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 11 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 9 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Nicolae Ciucă: Pericolul în România este binomul PSD-AUR

G4Media acum 13 ore
Principalul pericol în România este „binomul PSD-AUR”, a declarat, sâmbătă, la Roman, preşedintele PNL şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, transmite Agerpres. „La 35 ani de la Revoluţie, în România încă mai încearcă s

Irina Begu a câştigat turneul WTA 125 de la Cali

News.ro acum 12 ore
Irina Begu, locul 102 WTA şi favorită 2, a câştigat, sâmbătă, turneul de categorie WTA 125 de la Cali, Columbia. Begu a învins-o în finală pe Veronika Erjavec (Slovenia, 199 WTA), scor 6-3, 6-3, într-o oră şi 42 de minute. Românca a obţinut un premi

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

4°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°