Cu Dragoş Bucur şi Anamaria Marinca în distribuţie, filmul este regizat de Radu Muntean. Unul dintre motivele pentru care m-am bucurat că am terminat liceul a fost că nu mă mai simţeam obligată să merg de 1 mai la mare. Nu mă mai simţeam obligată să mă prefac că mă distrez într-un soi de dezmăţ bahico-proletar ce includea dormitul la comun în camere sordide, şosete mirositoare, spălatul de vomă din păr şi bucata de slană împărţită frăţeşte.
Odată intraţi la facultate, nici unul din prietenii mei nu s-a mai întors în staţiunile care arătau ca buncăre comuniste, s-au upgradat la sordidul hipioto-intelectual de la Vama Veche. Amicii din filmul lui Radu Muntean nu par a fi depăşit etapa 1 mai la Neptun.
Deşi unul are ditamai SAAB-ul şi copil, iar altul trăieşte în Suedia, încă mai cred că e cool. Evident, îşi dau seama rapid că orice ar face, nu mai e ca atunci (de fapt, nici atunci nu era ca “atunci”, pentru că nostalgia pictează lucrurile într-un fel în care n-au fost niciodată).
Trei papagali distruşi şi debusolaţi
Am auzit multe comentarii intrigante despre “Boogie”: cum că ar fi “portretul generaţiei 30 şi ceva” şi că ar fi “un film despre maturizare”. Un “American Graffiti” românesc nu e: ca să fie filmul unei generaţii, trebuie să redea cultura acesteia atât de bine, încât să devină parte din ea. Şi apoi, ai nevoie de o mai mare diversitate umană decât trei papagali distruşi, debusolaţi, imaturi, patetici, frustraţi, narcisişti, dezabuzaţi care se îmbată cu apă rece (îndoită cu vin). Maturizare?
Mai degrabă infantilizare; de când maturizare înseamnă să te dai ca un tractorist la promoteriţe, să faci sex cu o prostituată şi apoi să te întorci la nevastă şi s-o ataci cu reproşuri ca să-ţi maschezi vinovăţia? "Boogie" reuşeşte să redea cu acurateţe naturalistă acele ritualuri ale stupidităţii la
