În peste 150 de ţări din lume, printre care şi România, va fi organizată cea de-a XX-a ediţie a manifestării „Lire en Fête” . Zeci de evenimente dedicate cărţii se vor desfăşura, la noi (Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj), în biblioteci, librării, gări, cafenele, în perioada 10-12 octombrie. La Bucureşti, sărbătoarea cărţii se află, în acest an, sub semnul „tinereţii”. Invitaţii Mediatecii Institutului Francez sunt Françoise Paran şi Henry Migaud, animatori ai Asociaţiei Cepages d’Encres, care vor susţine vineri, 10 octombrie, ateliere de lectură-descoperire în cadrul secţiunii pentru tineret. Cei doi au realizat constant lecturi publice în jurul a diverşi autori. Sâmbătă şi duminică, atelierele de creaţie vor fi animate de francezul Ludovic Debeurme şi de românca Irina Dobrescu, una dintre puţinele desenatoare de BD din România.
Târg de carte şi benzi desenate
Pe toată durata manifestării, la Institutul Francez vor fi deschise şi două expoziţii, una de benzi desenate contemporane, “Tinere Talente”, iar cealaltă de ilustraţie de carte a artiştilor Ludovic Debeurme şi Irina Dobrescu. Centrul Cultural Francez din Timişoara propune, în perioada 10 - 12 octombrie, „Zilele porţilor deschise”. Publicul este aşteptat la un târg de carte şi la ateliere de muzică, desen, ilustrate de semne de carte. Vineri, la ora 18.00, începe “La nuit de l’écrit”, cu lecturi, recitaluri şi proiecţii de film. În weekend are loc “Întâlnirea buchiniştilor”, în grădina Centrului Cultural. Duminică va fi inaugurată “Biblioteca învăţăcelului”, care va cuprinde materiale multimedia pentru cei care vor să studieze limba franceză.
Cioran, Ionesco, Eliade, în fotografii
La Iaşi, „Lire en fête” a început mai devreme, pe 2 octombrie, deoarece „vrem ca lectura să fie mai bine evidenţiată în această eră a internetului şi de aceea am considerat