Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că o eventuală victorie a României în faţa Franţei poate fi considerată o surpriză, pregătind în acelaşi timp terenul pentru un nedorit eşec.
„Sper să jumulim cocoşul. Cu Mutu şi Chivu, valoarea echipei creşte. Mutu poate scoate lovituri libere, marchează, Chivu organizează jocul la mijloc. Franţa este fosta campioană mondială şi europeană. Nu putem compara infrastructura noastră cu a lor, care a fost sprijinită de statul francez. Au o şcoală mare de antrenori, mai sunt mulţi ani până vom ajunge la nivelul lor sau al Angliei, Germaniei. Dacă am bate Franţa ar fi o surpriză. Şi nu mă refer numai la fotbal. Avem probleme la nivel administrativ, financiar“, a spus Naşu’.
Acesta a vorbit şi despre Valerică Găman, surpriza din lotul lui Victor Piţurcă. „Găman a apărut de câteva luni, dar poate fi un jucător foarte bun, de viitor. Nu putem risca însă cu Găman, Pantilimon sau Stancu“, a comentat Sandu. Găman este văzut ca noul Gică Popescu al naţionalei, însă jucătorul susţine că idolul său este alt fost jucător al Ştiinţei, Cristi Chivu. În ceea ce priveşte situaţia selecţionerului, Mircea Sandu a precizat că nu se pune, deocamdată, problema înlocuirii lui „Piţi“, dar că FRF este pregătită şi pentru această mutare.
„Piţurcă a spus că, în cazul în care nu mai sunt şanse matematice de calificare, se va retrage. Dacă va face acest lucru, trebuie să găsim soluţii şi o vom face. Nimeni nu e de neînlocuit“, a mai spus preşedintele Federaţiei. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că o eventuală victorie a României în faţa Franţei poate fi considerată o surpriză, pregătind în acelaşi timp terenul pentru un nedorit eşec.
„Sper să jumulim cocoşul. Cu Mutu şi Chivu, valoarea echipei creşte. Mutu poate scoate lovituri libere, marchează, Chivu organizează jocul la mijloc. Franţa este fosta campioană mondială şi eu