De mai bine de zece ani, militarii români sunt prezenţi în zone de conflict ale lumii, în misiuni ONU, NATO etc. Pe unde au călcat, în Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Afganistan, Irak, pentru a vorbi doar despre ultimii ani, au lăsat o bună impresie comunităţilor locale. Militarii români nu sunt văzuţi ca brute războinice bune de pârjolit totul în cale, ci sunt apreciaţi pentru umanismul lor şi pentru respectul pe care îl arată altor culturi.
De mai bine de zece ani, militarii români sunt prezenţi în zone de conflict ale lumii, în misiuni ONU, NATO etc. Pe unde au călcat, în Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Afganistan, Irak, pentru a vorbi doar despre ultimii ani, au lăsat o bună impresie comunităţilor locale. Militarii români nu sunt văzuţi ca brute războinice bune de pârjolit totul în cale, ci sunt apreciaţi pentru umanismul lor şi pentru respectul pe care îl arată altor culturi. Au construit şcoli şi şosele pentru amărâţii victime ale interminabilelor conflicte, iar acest lucru a deschis uşi în locurile acelea. Soldaţii români aflaţi în patrulă pe străzile Bagdadului sau ale Kandaharului, sau ale Pristinei nu s-au sfiit să le dea copiilor întâlniţi în cale câte-o ciocolată din raţia lor, gândindu-se la prichindeii de acasă. Să recunoaştem că locuitorilor acestor oraşe li se datorează, în multe cazuri, faptul că militarii români nu cad în ambuscade ale insurgenţilor şi nu-şi pierd pe capete vieţile. De multe ori, locuitorii oraşelor amintite îi trag de mână şi îi conduc afară din zonele periculoase. Acest lucru demonstrează că românii nu sunt văzuţi ca trupe de ocupaţie şi legăturile construite sunt durabile.
Dar de efortul acestor români din Armată, Jandarmerie, Poliţie, SPP, care cutreieră lumea, nu se alege mai nimic. Rămânem cu laudele aliaţilor şi atât. Este de mirare că ai noştri guvernanţi nu se uită cu mai multă atenţie chiar la aceşt
