Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăriile vor 100 de milioane de lei de la guvern

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 8 octombrie 2008 ·

În aşteptarea rectificării bugetare anunţate de guvern, zeci de primării doljene au solicitat cu disperare bani pentru a-şi acoperi cheltuielile.

Fonduri pentru finalizarea lucrărilor la primăriile aflate în reabilitare sau construcţie, bani pentru reparaţii la drumuri, pentru plata indemnizaţiilor pentru membrii din birourile secţiilor de votare la alegerile din vară, sunt doar câteva dintre destinaţiile pe care ar trebui să le ia banii mult aşteptaţi de la guvern. Rectificarea bugetară întârzie însă să apară, iar primarii aflaţi într-o criză financiară fără precedent fac drumuri aproape zilnice la autorităţile din Palatul Administrativ doljean pentru a le cere ajutorul sau doar informaţii de la Bucureşti.

CJ, „gaură“ de trei milioane de lei

Majoritatea cererilor se referă la lucrări în derulare, rămase în conservare din cauza lipsei de bani. Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Dolj pe probleme financiare, Dan Mogoş, până în prezent, au ajuns pe masa administraţiei judeţene solicitări totalizând 98,18 milioane de lei, din care cea mai mare sumă, 25,10 milioane de lei, este destinată reabilitării şi modernizării de drumuri comunale.

„Pe locul doi se situează finalizarea unor sedii de primării, cum ar fi Vârvoru de Jos, Teslui, Sadova, Rast, Orodel, Negoi, Coţofenii din Faţă, Bârca şi Cernăteşti. În total, pentru primării ne-au fost solicitate 15,88 milioane de lei. Alte 15,85 milioane s-au cerut pentru alte investiţii precum cofinanţarea la lucrări de canalizare, amenajarea unor pieţe agroalimentare sau iluminatul public“, a spus Dan Mogoş. Nici consiliul judeţean nu stă mai bine la capitolul finanţe. Decizia parlamentarilor de a include în programul „Laptele şi cornul“ şi elevii de gimnaziu a făcut o gaură de trei milioane de lei în bugetul instituţiei. În plus, tot pe capul CJ a căzut şi sarcina de a plăti banii ce

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne legea care ar interzice TikTok-ul în SUA

Mediafax acum 13 minute
Echipa juridică a lui Donald Trump a cerut Curţii Supreme să acorde administraţiei viitoare timpul necesar „pentru a urmări o rezoluţie politică”. Legea ar urma să interzică aplicaţia TikTok în SUA în cazul în care până în luna ianuarie 2025 nu va f

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum o ora
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Botosani News acum 22 minute
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%. Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chia

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 10 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 6 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Furtună în tabăra lui Trump! Declarațiile lui Elon Musk și Ramaswamy provoacă o ruptură majoră în coaliția MAGA

Ziare.com acum 29 minute
Disputa asupra imigrației înalt calificate creează tensiuni în echipa lui Donald Trump. Controversele au izbucnit după ce doi dintre consilierii săi, Elon Musk și Vivek Ramaswamy, au făcut declarații publice care susțin relaxarea vizelor pentru anga

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 13 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°