Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Te îmbraci în Gazeta de Sud şi câştigi

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 8 octombrie 2008 ·

„Te îmbraci în Gazeta de Sud şi câştigi“ este concursul organizat de Gazeta de Sud, care şi-a premiat în aceste zile câştigătorii. Toţi vânzătorii de presă de la chioşcurile din Oltenia au primit tricouri şi şepci din partea GdS, iar cei care le-au purtat în perioada 14 iulie - 31 august 2008 au fost înscrişi la concurs. Ionela Velişcu, angajată a SC Rodipet SA, agenţia Dolj, şi Aurel Căpitanu, de la SC Symmetria Crv SRL, sunt doi dintre chioşcarii care au purtat şapca şi tricoul cu însemnele Gazetei de Sud şi care au câştigat câte un televizor color. „Este primul câştig din viaţa mea. Când mi-au spus colegii că am câştigat un televizor color, am crezut că glumesc. Avem un televizor acasă, dar pe acesta îl voi pune în bucătărie şi voi privi liniştită programele preferate“, a precizat Ionela Velişcu, mamă a două fete. Al doilea câştigător, Aurel Căpitanu, nu a crezut că este unul din cei trei norocoşi nici chiar în momentul în care angajaţii GdS i-au oferit premiul. „Este pentru mine? Chiar atât de norocos să fiu eu?“, a întrebat mirat Aurel Căpitanu. Al treilea televizor color a ajuns în Râmnicu Vâlcea la Gavrilă Damaschin, de 69 de ani, de la Inedit Press SRL. Acesta din urmă a mai câştigat în urmă cu trei ani, la alt concurs, tot un televizor color. „Te îmbraci în Gazeta de Sud şi câştigi“ este concursul organizat de Gazeta de Sud, care şi-a premiat în aceste zile câştigătorii. Toţi vânzătorii de presă de la chioşcurile din Oltenia au primit tricouri şi şepci din partea GdS, iar cei care le-au purtat în perioada 14 iulie - 31 august 2008 au fost înscrişi la concurs. Ionela Velişcu, angajată a SC Rodipet SA, agenţia Dolj, şi Aurel Căpitanu, de la SC Symmetria Crv SRL, sunt doi dintre chioşcarii care au purtat şapca şi tricoul cu însemnele Gazetei de Sud şi care au câştigat câte un televizor color. „Este primul câştig din viaţa mea. Când mi-au spus colegii că am c

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°