Se inmultesc intrebarile referitoare la intentia Guvernului de a contesta la Curtea Constitutionala legea privind majorarea cu 50 la suta a salariilor din sistemul de educatie votata de Parlament. Liberalii mai aveau, cat de cat, o justificare pentru un astfel de demers daca s-ar fi opus la modul cel mai serios inainte ca proiectul legislativ sa ajunga la Senat si Camera Deputatilor. Nimeni n-ar fi avut de zis nimic in situatia in care un oficial al Executivului, ministrul de Finante, de exemplu, tragea tot timpul semnalul de alarma, aratand ca o crestere a salariilor fara discernamant este imposibila din cauza ca bugetul public nu dispune de atatea resurse. Chiar premierul putea cere alesilor sa nu aprobe legea pentru a nu pune in pericol stabilitatea economica in urmatorii ani.

Politic vorbind, primul-ministru se putea pune de-a curmezisul macar in calea liberalilor, indemnandu-i sa nu participe la luarea unei hotarari pe care astazi ameninta ca o va reclama la CCR, ca si cum nu ar avea nici o vina. Era cinstit sa se spuna adevarul cu riscul de a pierde cateva mii de voturi la alegerile din noiembrie. Sa vii acum sa te plangi ca nu exista fonduri pentru majorarea salariilor cu 50 la suta, apreciind votul din Parlament ca fiind o atitudine de superpopulism, in conditiile in care ministrul educatiei, presedintele camerei deputatilor si liderul grupului PNL au votat "pentru", inseamna ca tu, premierul Romaniei, te-ai varat cu buna stiinta intr-o actiune iresponsabila, pe care astazi ai ajuns sa o contesti legal de pe pozitia de unic salvator al bugetului national.

Un astfel de tangaj politic ma face sa cred ca Guvernul a fost partas la o aventura electorala pusa in miscare de mai multe partide din opozitie prin propuneri de cresteri salariale, agreate cu o usurinta condamnabila pe fondul unei crize internationale care a atins si Romania.