Cristian Adomniţei a fost demis ieri, decisivă fiind deplasarea ministrului educaţiei la propria-i nuntă cu un elicopter al MIRA. În locul lui Adomniţei, premierul l-a numit pe Anton Anton, un fost coleg de-al său, pe vremea când ambii erau profesori la Institutul de Construcţii din Bucureşti. Sursa: Octavian CocoloşSursa: Mediafax
1 /.
Ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, a fost revocat din funcţie ieri, după o săptămână în care a votat în parlament majorarea salariilor cadrelor didactice, săptămână care a culminat cu deplasarea la propria-i nuntă cu elicopterul MIRA, cu ocazia unei misiuni la Albiţa a colegului său Cristian David.
După revocarea din funcţie a lui Adomniţei, Tăriceanu şi-a axat criticile la adresa lui pe subiectul votului din parlament.
Acesta a declarat că Adomniţei a fost demis pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţia de a monitoriza dezbaterile din comisiile parlamentare pentru a evita „derapaje“ precum adoptarea legii prin care au fost majorate salariile profesorilor cu 50%. În locul lui Cristian Adomniţei, premierul Călin Popescu-Tăriceanu l-a propus, ieri, drept ministru al educaţiei pe Anton Anton, un fost coleg de profesorat de la Institutul de Construcţii din Bucureşti. În câteva ore, preşedintele Traian Băsescu a semnat atât decretul de revocare a lui Cristian Adomniţei, cât şi pe cel de acceptare ca succesor al lui Anton Anton. Acesta va depune jurământul în faţa preşedintelui după publicarea în Monitorul Oficial a celor două decrete, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
La momentul nominalizării, Anton Anton deţinea funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică. El este membru PNL din 1995.
Tăriceanu: Adomniţei a acumulat greşeli
În intervenţia de ieri, Tăriceanu a respins ipoteza potrivit căreia Adomniţei a fost demis pentru c