Cu Cristian Adomnitei evacuat pe usa din dos a Palatului Victoria, Calin Popescu Tariceanu a mai castigat cateva puncte din noua sa imagine de aparator cu orice pret al echilibrelor economice si garant al guvernarii responsabile.
E drept, demiterea ineptului ministru a venit foarte tarziu in raport cu vina invocata, votul din Parlament la legea salarizarii dascalilor, fiind decisa numai dupa ce Cristian Adomnitei a mai "muncit" din greu sa o obtina. Mai precis dupa ce prejudiciile de imagine provocate de acesta au depasit orice limita a suportabilitatii sefului sau.
Dar, de fapt, demiterea de marti nu este decat asezarea in ordinea fireasca a unui lucru care deviase de mai bine de un an de la normalitate, pentru ca Adomnitei nu ar fi trebuit sa ajunga niciodata ministru al Educatiei. Aceasta a fost doar una dintre multele greseli ale premierului, greseli care se razbuna acum.
Calin Popescu Tariceanu si-a presarat singur grenade care ii explodeaza in fata chiar inainte de alegeri.
Prim-ministrul s-a complacut de cel putin un an de zile intr-o guvernare in genunchi, intr-o dependenta totala de PSD. Asa s-a ajuns ca un partid de dreapta sa execute fara cracnire ordine de stanga. Social democratii au comandat, liberalii au platit masa. Si pohta cea mare a PSD a fost sa arunce cu mita electorala.
Nimeni nu spune ca pensiile si salariile nu ar fi trebuit sa creasca. Nimeni nu pretinde ca ele sunt la un nivel acceptabil, insa politica salariala si in domeniul pensiilor ar fi trebuit sa fie una a pasilor mici si constanti.
Ne pasa sincer de profesori, medici, functionari, pensionari? Atunci ne pasa de la inceputul mandatului si le oferim majorari treptate in masura posibilitatilor, proportional cu cresterea productivitatii, astfel incat banii pe care ii primesc in plus sa fie cu adevarat valorosi, tot ma
