Fratele lui Fane Spoitoru, Ion Migdal, zis „Migdale” susţine că este victima unei înscenări judiciare, puse la cale de interlopul Ion Balint, zis „Nuţu Cămătaru”. În prezent, el este Fratele lui Fane Spoitoru, Ion Migdal, zis „Migdale” susţine că este victima unei înscenări judiciare, puse la cale de interlopul Ion Balint, zis „Nuţu Cămătaru”. În prezent, el este arestat în două cauze diferite: pentru trafic de heroină şi pentru trafic de influenţă.
În dosarul de corupţie, Migdale este arestat pentru că ar fi pretins Lidiei Balint, zisă „Mica”, suma de 30.000 de euro, şi i-ar fi lăsat să creadă că are influenţă asupra magistratului care judeca cererea de eliberare a soţului ei, „Nuţu Cămătaru”.
Când s-a luat în discuţie cererea de arestare, avocatul lui Migdale a explicat judecătorilor că între familia Spoitoru şi clanul Cămătaru există un conflict de mai mulţi ani, care se continuă până în prezent. El a mai arătat că, din cauza acestui conflict, Nuţu Cămătaru încearcă să se răzbune pe Migdale prin orice mijloace.
În sprijinul afirmaţiilor sale, avocatul a susţinut că denunţurile formulate în dosarele în care este cercetat fratele lui Fane Spoitoru sunt făcute de deţinuţi, „persoane care nu au credibilitate”.
Afaceri cu ofiţeri sub acoperire
Potrivit unor surse judiciare, gruparea coordonată de Ion Migdal era supravegheată ambiental şi avea interceptate convorbirile telefonice de la începutul acestui an. Capcana prinderii interlopului începe din luna aprilie, la terasa Belini din cartierul Tineretului, când fratele Spoitorului s-a întâlnit cu colaboratorul „Andrei Ciucă” (nume de cod).
Ei discutau modul în care trebuia tranzacţionată pe piaţa bucureşteană două kilograme de drog. Fără să ştie, Migdale s-a întâlnit şi cu un ofiţer sub acoperire.
„Petre Florescu”, cel ca