Ministrul Transporturilor a declarat, ieri, cu ocazia Zilelor Feroviare, ca documentele pentru construirea liniei de mare viteza care va lega Constanta de Budapesta vor fi semnate in 2009. "Este un pas catre normalitate, pentru ca este inacceptabil ca o tara membra a Uniunii Europene sa nu aiba o astfel de linie", a punctat Ludovic Orban. Potrivit acestuia, CFR SA pregateste caietul de sarcini pentru licitatia prin care va fi realizat studiul de fezabilitate. De asemenea, reprezentantii CFR au declarat ca transportul pentru calatori va fi liberalizat pe Coridorul IV Pan European, intre Constanta si granita de vest, din 2012, iar cel de marfa, din 2010. Linia de mare viteza, care va avea o lungime de circa 800 kilometri, ar putea costa 12 miliarde euro. Francois Lacote, vicepresedintele tehnic al companiei Alstom Transport, unul dintre parintii TGV-ului, a explicat ca astfel de trenuri, care vor circula cu viteze intre 220 si 250 kilometri pe ora, vor deveni o obisnuinta in Europa. Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}
Ministrul Transporturilor a declarat, ieri, cu ocazia Zilelor Feroviare, ca documentele pentru construirea liniei de mare viteza care va lega Constanta de Budapesta vor fi semnate in 2009. "Este un pas catre normalitate, pentru ca este inacceptabil ca o tara membra a Uniunii Europene sa nu aiba o astfel de linie", a punctat Ludovic Orban. Potrivit acestuia, CFR SA pregateste caietul de sarcini pentru licitatia prin care va fi realizat studiul de fezabilitate. De asemenea, reprezentantii CFR au declarat ca transportul pentru calatori va fi liberalizat pe Coridorul IV Pan European, intre Constanta si granita de vest, din 2012, iar cel de marfa, din 2010. Linia de mare viteza, care va avea o lungime de circa 800 kilometri, ar putea costa 12 miliarde euro. Francois Lacote, vicepresedintele tehnic al companiei Alstom Transport, unul dintre