Romania poate deveni a treia mare putere agricola a Europei in urmatorii cinci ani, dupa Franta si Germania, daca reuseste sa atraga fondurile europene alocate, precum si investitii straine semnificative, potrivit analistilor BCR.
In 2006 Romania s-a clasat pe locul sapte in Uniunea Europeana in functie de productia de cereale, iar anul trecut a coborat pe locul noua din cauza secetei care a determinat o productie de circa 7,9 milioane tone, fata de 18 milioane tone in anul anterior, conform datelor Eurostat.
Valoarea fondurilor europene alocate Romaniei pana in 2013 este de circa 7,5 miliarde de euro.
Analistii BCR considera ca, daca in jur de 80% din aceste fonduri ar fi absorbite, Romania ar putea sa-si dubleze productia medie de cereale la hectar pana in 2013-2015.
"Este un scenariu destul de optimist, mai ales ca in Romania, evolutia productiei in agricultura are traseul dintilor de fierastrau. Probabilistica spune ca sunt sanse reduse ca o tara sa aiba in doi ani la rand vreme buna. Sectorul agricol de la noi depinde mai mult de starea vremii decat de criza internationala. In situatia in care investitiile au rate scazute, agricultura romaneasca este vulnerabila la conditiile meteo. Acest sector are un comportament foarte volatil", a explicat economistul-sef al BCR, Lucian Anghel.
Romania are in schimb un potential ridicat din punctul de vedere al resurselor agricole. Terenul arabil reprezinta aproape 40% din suprafata tarii, ceea ce ne claseaza pe locul sase in lume la acest capitol.
Raportul "Agricultura Romaniei - intre potential si realitate" elaborat de BCR arata ca jumatate din terenul arabil este utilizat in prezent de aproximativ patru milioane de ferme, adica de 98% din numarul total de ferme din Romania. Din acestea, aproape doua milioane de ferme detin sub un hectar si nu sunt eligibile pentru marea parte a programel