Observata de la distanta, Romania, mereu paradoxala, pare o oaza de optimism. Aici statisticile indica doar salturi: suntem campionii Europei la ritmul de crestere a constructiilor, al inmatricularilor de autoturisme, vicecampioni la productia industriala. stirile consemneaza performantele fara a explica insa ca una e viteza cu care creste un domeniu si alta e valoarea absoluta a afacerii din domeniul respectiv. E aproape normal sa ai un ritm de crestere vioi daca afacerile tale se dezvolta de la firul ierbii. In esenta ramanem tot o economie fragila, al carei Produs Intern Brut este cam de cinci ori mai mic decat banii dati de americani pentru planul Paulson de salvare a bancilor. In vreme ce o lume intreaga se simte amenintata de recesiune, strange cureaua, la noi negustorii de masini de lux isi fac planuri de vanzari in crestere.

Acest apetit pentru consumul de lux este completat de euforia cresterilor de salarii promise de parlamentari, care au prins Guvernul in propria capcana. Daca isi inchipuia vreun liberal din Cabinetul Tariceanu ca va reusi sa faca niste cadouri bine temperate chiar pe ultima suta de metri a guvernarii si restul politicienilor vor tacea muti de admiratie, s-a inselat. E o ingamfare sa-ti subestimezi partenerii de joaca. Politicieni din toate partidele au contraatacat si au votat o parte din lista de pomeni. Cand au majorat cu 50% salariile profesorilor, a devenit clar pentru toata lumea ca s-a deschis o Cutie a Pandorei care va antrena majorari in lant. Eu cred ca toate astea au fost posibile doar in absenta unui buget de stat pentru 2009. Ca atare, orice initiativa, cat de nastrusnica, poate fi luata in calculul fiscal.

Astfel, odata votata in Parlament, o pomana bine tintita trebuie inclusa in bugetul de stat pentru 2009, iar cand se va trage linia si se va aduna suma tuturor cheltuielilor, probabil se va pu