Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Jucaţi ca la Euro!”

Publicat in Adevarul, miercuri 8 octombrie 2008 ·

Fostul atacant spune că naţionala României nu trebuie să se arunce asupra francezilor. Moldovan nu vrea să-şi aducă aminte de cele două meciuri în care a jucat pentru naţională împotriva Franţei, ambele pierdute, 0-1 în 1996 şi 0-2 în 2002. Dintre foştii internaţionali români, Vio Moldovan e cel mai îndreptăţit să vorbească despre Franţa. A jucat nu mai puţin de patru sezoane la FC Nantes, echipă cu care a câştigat titlul de campion în 2001, ultimul în Ligue 1 înainte de hegemonia lui Olympique Lyon. La fel de bine, fostul fotbalist al lui Dinamo şi Rapid cunoaşte şi starea de spirit din interiorul echipei naţionale, înainte de partidele importante pentru calificare.

Adevărul: Vio, batem Franţa?

Viorel Moldovan: Sper să ne descurcăm şi să obţinem victoria. În acest moment nu ne mai permitem alţi paşi greşiţi. În cazul unui eşec ar scădea mult şansele la calificare.

Cum crezi că îi putem surprinde pe francezi?

Să jucăm la fel ca la Euro, să nu le dăm spaţii. Nu trebuie noi acum să ne aruncăm peste ei. Trebuie să tentăm mai mult decât atunci, dar cu inteligenţă, cu o organizare bună şi să fim disciplinaţi. Nu ne va fi uşor, deoarece ei au jucători foarte rapizi în atac, însă suferă pe faza defensivă. Sunt sigur că băieţii se vor monta foarte bine şi vor da totul pentru victorie. Naţionala a dovedit mereu că se descurcă în momente critice.

Tu ai mai jucat contra francezilor şi la Euro 96, dar şi în amicalul din 2002...

Sunt meciuri de domeniul trecutului, pierdute, de care nu e bine să ne amintim.

Care au fost cele mai frumoase momente pentru tine la naţională?

Au fost multe. Goluri marcate, calificări la campionatele mondiale, europene. Dar toate fac parte din trecut. Au fost şi eşecuri, însă, aşa e în fotbal.

Dar la echipele d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitate

News.ro acum o ora
Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de neco

Republica Moldova va organiza alegeri parlamentare „cruciale” la 28 septembrie

News.ro acum 58 minute
Parlamentul Moldovei a votat joi pentru organizarea de alegeri parlamentare pe 28 septembrie, într-un vot care ar putea reduce semnificativ numărul de locuri deţinute de partidul pro-european PAS al preşedintei Maia Sandu. Cursa electorală se precon

Trei cercetători rătăciţi, salvaţi de jandarmi după o misiune de zece ore FOTO

News.ro acum 3 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore. Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel

Opt persoane care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, trimise în judecată

Adevarul acum 2 ore
Opt inculpați care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu și care au folosit în public simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, au fost trimise în judecată zilele acestea.

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

Gândul arată primele rânduri din DECLARAȚIA dată la Securitate de Crin Antonescu / Declarațiile lui Antonescu: Nu există nicio formă de ANGAJAMENT

Gandul acum 28 minute
Crin Antonescu, candidatul Alianței „România, Înainte!”, a ajuns joi dimineața, la ora 10, la sediul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a studia nota de constatare secretizată în premieră de instituție. Crin Ant

Crin Antonescu prezintă declarația dată în fața Securității, într-o conferință de presă, la ora 17.00

HotNews acum 48 minute
Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, joi, că va prezenta, într-o conferință de presă, conținutul documentelor de la CNSAS, după ce azi-dimineață a mers la sediul instituției pentru a studia dosaru care îl vi

Reacția Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, după moartea a doi medici rezidenți și a unui brancardier: „Speculațiile nu se confirmă și sunt neîntemeiate”

Libertatea acum o ora
După ce doi medici rezidenți și un brancardier au murit, managerul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, Daniel Timofte, a transmis joi, 17 aprilie, că decesele acestora nu au legătură cu suprasolicitarea.

AEP anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 şi reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală pentru alegerile locale parţiale, este interzisă folos

Traian Băsescu, apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan: „Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”

Libertatea acum 6 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi, 17 aprilie, un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan, candidați la alegerile prezidențiale 2025.

Vremea

București
acum

24°
joi

10°/24°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

22°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

13°
joi

8°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

12°/28°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/28°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°