Convocările la echipele naţionale îi încurcă planurile tehnicianului Ivica Rimanic, croatul neavând cu cine să lucreze la şedinţele de pregătire.
Întreruperea Ligii Naţionale de handbal îi dă, din nou, peste cap planurile tehnicianului chimist, Ivica Rimanic. Şapte dintre elevele sale au fost convocate la echipa naţională, care se află într-un cantonament centralizat la Poiana Braşov: Oana Manea, Luminiţa Huţupan, Tereza Tamaş, Valentina Ardean Elisei, Ramona Maier Farcău, Narcişa Lecuşanu şi Adina Meiroşu. În plus, alte patru jucătoare au fost convocate la o acţiune a Naţionalei B, care va participa la un turneu amical în Slovacia, tehnicianul croat urmând să rămână şi fără Janina Luca, Talida Tolnai, Clara Vădineanu şi Adriana Ţăcălie.
Cele 11 tricolore se vor alătura lotului chimist abia pe 20 octombrie, după Cupa Mondială din Danemarca la care participă România A, respectiv turneul amical slovac la care merge România B. În aceste condiţii, Rimanic va trebui să facă antrenamente cu doar şase handbaliste, dintre care două nu sunt refăcute complet. Adriana Nechita şi-a reluat antrenamentele alături de colegele sale la o intensitate mai mică, dar ar putea intra în runda viitoare a campionatului, când Oltchim va evolua la Constanţa, cu Tomis. Roxana Gheorghe Cherăscu va reveni şi ea la şedinţele de pregătire începând cu prima zi a săptămânii viitoare. Steluţa Luca nu s-a prezentat la reunirea lotului naţional de la Poiana Braşov, declarând că problemele medicale nu i-ar permite să participe la Cupa Mondială din Danemarca şi, probabil, nici la Campionatul European din Macedonia.
Podravka, ultima din grupa Oltchimului
Oltchim Râmnicu Vâlcea şi-a aflat şi cea de-a treia adversară din prima fază a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana Croaţiei, Podravka Koprivnika, şi-a câştigat dreptul de participare „la masa boga