Din fericire, există distanţa în timp şi spaţiu pentru a putea vedea mai bine. Cei care beneficiază de privilegiul îndepărtării de patrie pe durate mai lungi de un an (fie ei căpşunari, studenţi, muncitori, bursieri, doctoranzi sau expatriaţi de alte categorii) ar trebui să considere o datorie de onoare, ca la revenirea în ţară să-şi analizeze sincer impresiile, să le comenteze şi chiar să le comunice public. Pur şi simplu pentru că ochiul lor, îmbăiat între timp în altă realitate, va fi căpătat reculul necesar pentru a desluşi mai clar tabloul autohton. Lucru util mai ales în cazul unei societăţi precum a noastră, încă dezorientată şi contradictorie, care are nevoie de "capete limpezi" pentru a se oglindi nedeformat.
O privire împrospătată de experienţa alterităţii (altfel decît turistic) poate identifica mai lesne ceea ce s-a ameliorat şi ce s-a deteriorat, ce a avansat şi ce a regresat sau a stagnat, contrabalansînd cumva fenomenul negativ al "tăbăcirii" percepţiei celor care nu iau distanţă, nici la propriu, nici la figurat, de tărîmul natal. Neputinţa, indiferenţa sau complezenţa celor care nu ştiu, de pildă, cum arată Bucureştiul la interval de ani-absenţă pot fi suplinite de cei care înţeleg să fructifice depărtarea lor de ţară, şi prin transformarea ei într-o grilă de observaţie constructivă. Vă voi face aşadar părtaşii cîtorva vederi, dar şi... vedenii din Bucureşti, prilejuite mie de această a patra revenire acasă, după un stagiu mai lung petrecut aiurea. Înarmată cu speranţa că, după mai mult de un an de UE, cel puţin unele lucruri nu puteau rămîne neclintite din bîlciul lor derizoriu, iată-mă faţă în faţă cu realitatea. Astfel, cartea poştală îmbucurătoare a Pieţei Palatului, descotorosită întrucîtva de jungla publicitară, a fost rapid umbrită de "vedenia" zecilor de reclame la chifla cu şniţel de pui (Ch. Party), repetate ca într-un vis urît,