Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fire de sutură suspecte şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina

Publicat in GAZETA de SUD, joi 9 octombrie 2008 ·

Peste 700 de fire de sutură au fost reţinute în depozitele Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, după ce ministerul a transmis o notă prin care se preciza că produsele care fac parte din trei loturi suspecte nu trebuie să ajungă în sălile de operaţie.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a intrat şi el în rândul celor care au în depozit, dar, şi mai grav, au folosit în intervenţiile chirurgicale fire de sutură resorbabile posibil nesterile. După ce Inspecţia Sanitară de Stat a desfăşurat, în septembrie, un control în urma căruia a scos din depozitele a trei spitale din judeţ catgut (fire de sutură resorbabile, aşa-zisa aţă chirurgicală care se resoarbe în organism la câteva zile de la intervenţie) făcând parte din trei loturi menţionate ca posibil nesterile, zilele trecute ministerul a revenit cu o nouă atenţionare. Conform acesteia, nu doar catgut-ul de tip „plane“ din cele trei loturi (070732; 070921; 071101), produs de firma chineză Shandong Weigao Group Medical, trebuie retras, ci şi celelalte produse din acelaşi lot, până se definitivează cercetările. Dacă la Spitalul Judeţean Slatina chirurgii nu se prea dau în vânt după catgut-ul plane, pe cel cromat (mai rezistent, care poate fi folosit şi ca aţă chirurgicală la pacienţii care nu suportă aţa) îl folosesc adesea. Din cele trei loturi menţionate, furnizorul, o mai veche cunoştinţă a spitalelor, Pansiprod, a adus 2.400 de fire, ambalate în cutii a câte 12 plicuri. Dintre acestea, s-au mai retras 740, restul fiind folosite în intervenţii chirurgicale în perioada iulie - septembrie 2008. Cele două Secţii de obstetrică-ginecologie şi Secţia de chirurgie au fost principalele beneficiare ale furnizorului. Nimeni nu poate preciza însă numărul pacienţilor suturaţi cu astfel de fire în perioada menţionată.

Directorul medical al spitalului, dr. Ion Brătoi, a declarat că nu s-au semnalat, în schimb, com

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025: Județul din România care a devenit primul din țară unde s-a depășit pragul de 50% prezență la vot

Libertatea acum 50 minute
Ilfov a devenit primul județ din România care a depășit pragul de 50% prezență la vot la alegerile prezidențiale 2025.

Circulația feroviară, reluată în Gara Constanța! Pasagerii preluați de un alt tren (GALERIE FOTO+VIDEO

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 16:00, circulația feroviară în stația CF Constanța a fost reluată în condiții de siguranță, după finalizarea intervențiilor operative și a investigațiilor desfășurate de organele

Un bărbat a căzut cu parapanta în județul Brașov

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a fost grav rănit astăzi după ce a căzut cu parapanta în zona Săcele, județul Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 17.30, în zona Săcele din județul Brașov, un bărbat a suferit un accident în urma căderii cu parapanta. La fața s-a de

Atac cu bombă dejucat la concertul susținut de Lady Gaga în Brazilia. Poliția a arestat două persoane

HotNews acum 50 minute
Poliţia braziliană a anunţat duminică că a dejucat un atac cu bombă planificat la concertul istoric susţinut de Lady Gaga, care a atras sâmbătă seară peste 2 milioane de persoane pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, informează Reuters, preluată d

Turcia: Temeri cu privire la siguranţa politicienilor, după ce un bărbat l-a atacat pe liderul opoziţiei la Istanbul / Agresorul, un turc care şi-a ucis copiii în urmă cu 21 de ani - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul principalului partid de opoziţie din Turcia a fost atacat duminică, în timp ce pleca de la o ceremonie de comemorare la Istanbul, relatează AP. Ozgur Ozel, care conduce Partidul Republican al Poporului (CHP), părăsea Centrul Cultural Ataturk

Poliția Capitalei anunță zece sesizări privind posibile incidente electorale. Un caz, cercetat pentru FRAUDĂ la vot

Gandul acum 42 minute
Poliţia Capitalei a anunțat duminică faptul că, de la începerea procesului de vot, în București au fost înregistrate zece sesizări privind posibile incidente electorale. Potrivit autorităților, nu au fost semnalate situații deosebite din perspectiva

live Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya luptă pentru trofeul de dublu la WTA 1000 Madrid

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani) și Anna Kalinskaya (26 de ani) joacă duminică, 4 mai, în finala de dublu a turneului de 1000 de puncte de la Madrid. Duelul cu Elise Mertens (Belgia) și Veronika Kudermetova (Rusia) a început la ora 16:40 și este transmis

O nouă avertizare Cod galben pentru mai multe localități din județul Botoșani

Botosani News acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de instabilitate atmosferică și vânt pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 18:30. Sunt vizate orașul Flămânzi și comunele Albești, Lunca, Călărași, Hlipiceni, T

Victor Ponta, ultimul candidat care a mers la vot. Politicianul a votat spontan, în drum spre Capitală

Adevarul acum 3 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a decis să voteze spontan, în timp ce se afla în drum spre Capitală.

România, atacată cibernetic de ruși în ziua alegerilor. Mesajul transmis de hackeri

Cancan acum 3 ore
Duminică, 4 mai 2025, în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, mai multe platforme online, site-uri guvernamentale, pagini oficiale ale candidaților și publicații de presă au fost sparte. Hackerii ruși au revendicat atacul. Cum și-au j

Vremea

București
acum

27°
dum.

12°/28°
lun.

14°/27°
mar.

13°/23°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

25°
dum.

11°/28°
lun.

12°/23°
mar.

10°/18°
mie.

11°/14°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/23°
lun.

9°/18°
mar.

14°/17°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

9°/20°
mar.

10°/17°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

26°
dum.

12°/26°
lun.

9°/21°
mar.

9°/19°
mie.

10°/13°