● Radu Pavel Gheo, Numele mierlei. 50 de clipuri vesele şi triste, Editura Polirom, 2008.
Deşi a scris şi un foarte frumos şi amuzant roman fantasy - Fairia, o lume îndepărtată (2004) - Radu Pavel Gheo îşi datorează notorietatea celor două volume de eseuri şi publicistică Adio, adio, patria mea, cu î din i cu â din a (2003) şi Românii e deştepţi (2004), care l-au impus, pe merit, drept unul dintre cei mai talentaţi eseişti de la noi. Succesul romanului în blogosferă, unde a fost comentat şi recomandat, l-a motivat, din fericire, pe Radu Pavel Gheo să nu renunţe la proză şi iată-l revenind cu 50 de povestiri scurte şi foarte scurte numite "clipuri", majoritatea inedite, dar şi cîteva publicate, în forme incipiente, prin varii reviste ori în celebra antologie oZone friendly (2002).
Numele mierlei. 50 de clipuri vesele şi triste aspiră la statutul unor Momente şi schiţe ale post-aderării europene. Incipitul povestirii omonime este cît se poate de explicit în acest sens: "E cald. Teribil de cald. Nu se ştie de ce, dar la Biroul de Evidenţă a Populaţiei aparatele de aer nu funcţionează nici în săli, nici în birouri. Vor fi, desigur, reparate foarte repede, dar pînă atunci toată lumea care vine aici e nervoasă şi transpirată. Noroc că nu e înghesuială. Oricum, pe o vreme ca asta nici nu-ţi vine să ieşi din casă. 35 de grade la umbră, de!". Ca şi la Caragiale, textele de faţă sînt mici decupaje absurd-realiste din viaţă, scrisori, file de jurnal, dialoguri, situaţii şi anecdote populate de figuri comune, caractere ale lumii post-tranziţiei: ţărani, orăşeni de cartier, funcţionari, pensionari, "căpşunari" şi politicieni. Radu Pavel Gheo aude enorm - este un maestru al oralităţii -, dar nu vede şi nu simte cîtuşi de puţin monstruos. Este multă ironie pusă în joc, dar, de fiecare dată, relativizată cu îngăduinţă, acolo unde satira nu se cere dusă pînă la capăt
