Un bărbat din Săcele a fost prins în flagrant de poliţişti în timp ce încerca să fure din locuinţa unei femei. Bărbatul a ajuns după gratii şi trebuie să răspundă acum în faţa legii pentru fapta sa.
Totul s-a întâmplat luni seara, în jurul orei 21.00. Braşoveanul, în vârstă de 43 de ani, a spart un geam al locuinţei respective, a intrat în casă şi a început să scotocească prin dulapuri, în căutarea obiectelor de valoare şi a banilor. Imediat, proprietara locuinţei a anunţat Poliţia. Oamenii legii au ajuns la faţa locului în scurt timp şi l-au prins pe bărbat. „Poliţiştii l-au identificat la faţa locului pe Mihai M., care, după ce a pătruns în locuinţă spărgând geamul unei ferestre, căuta prin dulapuri, cu intenţia de a sustrage bunuri”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov.
Suspectul a fost reţinut şi prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de furt calificat. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul va sta mai mulţi ani după gratii. Un bărbat din Săcele a fost prins în flagrant de poliţişti în timp ce încerca să fure din locuinţa unei femei. Bărbatul a ajuns după gratii şi trebuie să răspundă acum în faţa legii pentru fapta sa.
Totul s-a întâmplat luni seara, în jurul orei 21.00. Braşoveanul, în vârstă de 43 de ani, a spart un geam al locuinţei respective, a intrat în casă şi a început să scotocească prin dulapuri, în căutarea obiectelor de valoare şi a banilor. Imediat, proprietara locuinţei a anunţat Poliţia. Oamenii legii au ajuns la faţa locului în scurt timp şi l-au prins pe bărbat. „Poliţiştii l-au identificat la faţa locului pe Mihai M., care, după ce a pătruns în locuinţă spărgând geamul unei ferestre, căuta prin dulapuri, cu intenţia de a sustrage bunuri”,