Guvernul Tăriceanu se găseşte într-o poziţie mai mult decît dificilă după ultimele zile: o criză financiară internaţională care ne afectează în mod evident, creşteri salariale imposibile sau greve ce riscă să paralizeze ţara în curînd. Acest guvern se află în ciudata situaţie de a se contrazice singur: pomana electorală îi produce mai multe greutăţi decît ar fi fost cazul. Incompetenţa şi lipsa unei strategii electorale coerente a condus la o guvernare proastă pe ultima sută de metri. Încercările de refacere a imaginii au eşuat, nu numai din cauza unei strategii proaste, ci şi din pricina unor interese care nu converg în cadrul Guvernului, şi mai ales în cadrul PNL-ului. Mărirea salariilor profesorilor cu 50% mi se pare o mişcare politică şi economică foarte proastă. O mărire eşalonată, timp de 14-16 luni, ar fi avut rezultate mai bune, dar, evident, nu ar fi avut efectul considerat în mod greşit a fi pozitiv. Efectul de spill-over astfel creat poate conduce ţara către un colaps generalizat, în care fiecare dintre departamente (educaţie, administraţie publică, sănătate, industrie, etc.) să renunţe pentru o perioadă la activitatea lor. Dacă nici o altă mişcare sindicală nu ar fi cerut măriri de salarii asemănătoare, atunci mărirea cu 50% pentru cadrele didactice nu ar fi devenit motiv de ceartă între partide sau în cadrul PNL-ului. Ceea ce se întîmplă în interiorul PNL-ului la acest moment nu cred că are legătura cu „iresponsabilitatea crasă“ de care premierul Tăriceanu vorbeşte, ci are legătură cu o anumită concluzie la care s-a ajuns la Palatul Victoria: nu este nici o problemă să oferim 50% unei anumite categorii, dar dacă şi alţii cer acelaşi lucru, atunci avem o problemă. Sigur, crize şi greve de genul acesta au existat şi vor mai exista, dar în momentul în care acestea au apărut, nu pot produce decît o imagine şi mai proastă a Guvernului Tăriceanu. Una