Prin doctrina sa socială, Biserica Catolică acordă o atenţie specială implicării în comunitate şi ajutorării celor în nevoie şi coordonează activitatea a zeci de organizaţii caritabile, pe tot globul. Unii vorbesc de fonduri imense aflate la dispoziţia Vaticanului, într-un fel de conspiraţie religioasă desprinsă din romanele lui Dan Brown. În realitate, lucrurile sînt mult mai prozaice: totul începe la nivel de parohie, printre oameni, unde se formează o mentalitate care le cere enoriaşilor să-i sprijine pe cei mai puţin binecuvîntaţi de soartă. După care se organizează şi structurile care pot, concret, să ofere o mînă de ajutor. Caritas este una dintre cele mai cunoscute organizaţii catolice internaţionale de acest fel. În Italia, Germania sau Austria, aproape că nu există persoană care să nu fi auzit de ea, Societatea fiind sprijinită prin donaţii şi voluntariat.

În România, unde mulţi vorbesc despre iubirea de aproape, dar prea puţini vor să aibă de-a face cu ea prin fapte (iar, cînd se hotărăsc să facă un bine, adesea nu se pricep să-l facă inteligent), Caritas-ul are poveşti de succes, dar şi altele legate de lupta zilnică pentru supravieţuire. Caritas Bucureşti şi-a reînceput activitatea, întreruptă de comunism, în 1990. De atunci a creat şcoli şi grădiniţe, cantine sociale şi programe de asistare a bolnavilor la domiciliu, case pentru copiii străzii sau centre pentru persoane cu dizabilităţi. O muncă imensă, pentru care, iniţial, majoritatea fondurilor veneau de la Caritas-urile occidentale, în primul rînd din Germania şi Italia. Cîteodată, apar şi priviri piezişe din partea celor care aparţin confesiunii majoritare, pe motiv de prozelitism, deşi cei mai mulţi beneficiari ai programelor Caritas sînt ortodocşi şi le este respectată identitatea religioasă.

Ajutaţi să se ajute singuri

Directorul Caritas Bucureşti este preotul Alexandru Cobza