Pentru Mautocatamdispărut a obţinut premii la Festivalul Naţional de Teatru de la Pécs şi la Festivalul MESS de la Sarajevo. A lucrat la Teatrul Merlin, la Teatrul „Katona József“şi la Academia de Teatru şi Film de la Budapesta, şi-a montat propriile texte sau adaptări după Shakespeare, Dostoievski, Sofocle. A jucat în filme regizate de Árpád Schilling, Krisztina Deák, Géza Bereményi şi a regizat el însuşi două filme. Conduce propria lui companie, numită Szputnyk, în capitala Ungariei. Cum se naşte ideea unui spectacol în cazul dvs. şi cîtă libertate aveţi cînd lucraţi într-un teatru de mainstream (cum e Katona)? Diferă de la caz la caz. Cîteodată nu ştiu ce vreau să fac, ştiu doar cu cine vreau să lucrez. Alteori ştiu foarte sigur, apoi la repetiţiile la masă mi se duce tot cheful, îmi dau seama că n-am nimic de-a face cu această temă, sau devin nesigur, şi atunci renunţăm la piesă şi începem să improvizăm, apoi iar luăm textul sau scriem scene noi. În spectacolul Fotoliul, în care am analizat viaţa unui ospiciu, m-a interesat în mod explicit să găsim mijloacele vizuale pentru a ilustra halucinaţia şi aberaţiile. În Procesul, din care s-a născut Mautocatamdispărut, mă interesa anxietatea şi ceea ce se întîmplă cînd prostia devine sufocantă. E amestecul de genuri o soluţie pentru ca teatrul să nu-şi piardă miza şi spectatorii, în faţa tuturor alternativelor, mult mai accesibile, pe care le are publicul contemporan? E posibil. Dar amestecul de genuri şi stiluri e în primul rînd un joc actoricesc şi regizoral incitant. Pînă acum am lucrat liber, directorul Teatrului „Katona József“, Zsámbéki Gábor, nu m-a silit să lucrez în vreun limbaj pe care nu-l vorbesc. Am discutat şi am dezbătut de multe ori cu el această problemă, anume că sînt bun în imagini şi în montaje cu muzică, iar în scenele de text îmi pierd puterea regizorală. Întotdeauna ai ce să înveţi. Faceţi