Cuvantul "puscarie" s-a nascut in inima Bucurestilor la inceputul secolului al XVII-lea, intre Curtea Domneasca si actualul Bulevard I.C. Bratianu, in apropierea Hanului Manuc. Aici domnitorul Constantin Brancoveanu a ridicat, in anii de sfarsit ai secolului al XVII-lea, un depozit de armament.

Initial cladirea s-a numit Turnul Pulberariei si era folosita exclusiv pentru depozitarea prafului de pusca si a pustilor armatei domnesti. In timp, unele spatii ale acestui turn au inceput sa fie folosite ca loc de detentie a celor retinuti de autoritati pentru culpe minore: hoti de buzunare, neonorarea unor datorii, incalcarea unor proprietati etc. Era mai mult un loc de detentie pasager, inainte ca cei vinovati sa fie pedepsiti pentru faptele lor. La acea vreme, detentia nu era considerata o pedeapsa in sine. Autoritatile impuneau legea prin bataie, mutilare, decapitare sau munca silnica, in special in ocnele de sare. De unde si cuvantul "ocnas". Spre deosebire de infractorii marunti, de drept comun, detinutii periculosi, in special tradatorii, adica detinutii politici ai vremii – boieri care nu ascultau de domnitor sau care incercau sa unelteasca impotriva sa – erau inchisi in celule special amenajate in beciurile Curtii Domnesti.

La 1770, Turnul Pulberariei este trasnit si ia foc. Se pare ca incendiul a fost unul de proportii, deoarece este mentionat in scrierile epocii. In acest document, cladirea este numita "Puscarie Domneasca". Este pentru prima oara cand acest cuvant apare in limba romana. Tot in hrisoave se arata ca pulberaria era deja un loc de detentie in adevaratul sens al cuvantului, adica se largise si se imbogatise cu noi celule. Totodata, a fost ridicata si o cazarma langa "puscarie", pentru trupele de arnauti.

"La marele incendiu din 1847, starnit chiar in prima zi de Pasti, au fost mistuite toate constructiile din zona. S-a