Roaba ergonomică, tricicleta electrică pliabilă, piramida care "spulberă" energia negativă şi un întrerupător automat special creat pentru toalete sunt invenţiile-vedetă ale Târgului "INVENTIKA", care are loc până sâmbătă, 11 octombrie, la Centrul Expoziţional Romexpo din Bucureşti. Sursa: tib.ro
În plus, târgul pare locul unde ştiinţa şi religia şi-au dat întâlnire, lucru recunoscut chiar de inventatorii români prezenţi la evenimentul din acest an. "Orice casă ar trebui să aibă cel puţin câteva piramide incluse", crede Aurel Tudorică, a cărui poveste de viaţă pare a nu încăpea în cei 58 de ani pe care îi are. Existenţa sa are însă un reper imens. În urmă cu 11 ani, după o vizită la părintele Arsenie Papacioc, de la Mănăstirea Techirghiol, Tudorică s-a vindecat în mod miraculos de cancer şi de alte boli.
De atunci, inventatorul produce piramide la comandă, "speciale pentru nevoia fiecăruia" şi fabricate exclusiv din inox. Piramida de inox te ajută să înlături energia negativă, energia diavolului, din tine sau din lucrurile din casa ta.
Piramida, colţ cu fericirea
Dar cum poţi să ştii locurile "bântuite" de energia negativă? Foarte simplu. "Dacă ai o pisică în casă şi vezi că ea doarme pe pat, atunci înseamnă că acel loc are energie negativă. Pisicile sunt animale cu multă energie malefică", spune Tudorică. Acesta consideră că cele mai bune animale domestice sunt, în ordine, calul şi câinele.
Piramida este aşezată pe un cub, dar Tudorică spune că aceasta nu este baza ideală pentru a se obţine cel mai bun efect de piramidă. "Este vorba de o altă formă. E un as pe care îl ţin în mânecă", spune inventatorul.
Merită să îl vizitaţi pe acest om vorbăreţ şi puţin cam cârcotaş, deşi este genul de persoană pe care o întrebi "Cât e ceasul?" şi îţi răspunde "Poate". Spun asta pentru că eu l-am întrebat