Stau înghesuită discret într-o mare coadă de maşini aşteptând lucrătorul în salopetă să ridice cartonul cu cercul verde - semn că avem voie să pornim.
Se stă de mult timp şi mai toţi şi-au stins motoarele, au ieşit din maşini, câţiva se agită inutil, unii fumează, alţii leagă prietenii scurte, în amintirea vremurilor când asemenea giuvaieruri de trăire umană se năşteau pe la cozi.
Stau şi cuget. Precum Cocoşilă din Moromeţii: Bă, vezi că eşti prost? Vin din nordul ţării, am parcurs vreo 200 de kilometri în patru ore. Am gonit eu cât am putut, totuşi satele sunt sate, se trece prin ele cu 50 la oră, nu de alta, dar am văzut prin judeţul Cluj nişte măgăoaie de fier la intrarea şi la ieşirea din localitate - cică înregistrează automat dacă ai viteză prea mare. N-am chef de surprize şi după ce ajung acasă. Aşa că mă mulţumesc cu o medie mică la viteza de deplasare. Îi văd ceva mai în faţă pe câţiva care erau să mă spulbere de câteva ori în goana lor nebună înspre treburile care nu suportă amânare. Deşi au claxonat în fel şi chip, deşi traversau în trombă satele prea puţin păsându-le de vreo arătare de fier, necum de carne şi oase, iată-i tot aici, eşuaţi lamentabil cu două maşini mai în faţă. A, sigur, dacă nu era oprirea asta neprevăzută, ei erau de mult la Bucureşti, Paris sau poate chiar la Rio de Janeiro. Dar uite că fuse.
Ce ţi-e şi cu traficul ăsta! E ca viaţa. Alergi, te agiţi, faci diverse scamatorii, îi fentezi pe ceilalţi, trişezi cât poţi şi ajungi exact în acelaşi punct în care se află şi ăia de-i dispreţuiai, ăia cu puterile lor firave, ăia cinstiţi până la prostie, ăia de care râdeai când se ştergeau de noroiul cu care i-ai împroşcat. Aia. Chiar lângă tine, campionule?! Păi ce performer eşti tu, drăguţă, de-ţi suflă în ceafă toţi neputincioşii, toţi „luzării“, toţi incapabilii, cum îi numeai până adineaori? Da, ştim, da
