Conducerea clubului Energia Pandurii Târgu Jiu a renunţat la serviciile lui Sorin Toacsen şi l-a numit pe Vasile Stângă antrenor principal, acesta semnând cu gruparea gorjeană un contract valabil până la sfârşitul acestui sezon.
Evoluţia slabă a echipei de handbal masculin Energia Pandurii în debutul acestui sezon, trei puncte acumulate în primele şase etape, şi mai ales ruşinosul rezultat cu Poli Timişoara, scor 22-26 pe teren propriu, i-au determinat pe şefii grupării gorjene să-i demită pe cei doi tehnicieni, Sorin Toacsen şi Narcis Criciotoiu. Vasile Stângă a fost numit antrenor principal, acesta prezentându-se deja la pregătirea grupării gorjene, însă nu s-a implicat în antrenamentul de ieri-dimineaţă, preferând să studieze jucătorii din tribună. „Am dorit să semnăm doar până la finalul campionatului. A fost dorinţa mea, pentru a cunoaşte oamenii şi echipa. Văzând lotul, cred că e foarte bun. Este echilibrat pe posturi şi sunt jucători de valoare aici, dar probabil trec printr-o perioadă mai grea. Sper să-i ajut să iasă din criza asta de formă. Am văzut că Sorin a făcut aici o echipă foarte bună şi a adus nişte jucători buni pe posturi, dar probabil lipseşte acea coeziune între ei“, a spus Stângă. Acesta i-a propus lui Sorin Toacsen să continue munca la Energia din postura de antrenor secund.
„Sper să rămână Sorin. Ştiu că trece printr-o perioadă destul de grea. Îl înţeleg, pentru că aşa este viaţa antrenorilor care trec mereu prin astfel de momente. El este gorjean 100% şi e păcat să renunţe. E un antrenor tânăr, mai are de învăţat şi eu am încredere în el. În cazul în care rămâne, eu vreau să fie şi portar, dar şi antrenor cu portarii, pentru că am văzut că are şi nişte goalkeeperi tineri şi aş vrea să îi ajute să ajungă la performanţele lui. Am discutat zilele acestea cu el şi sper să treacă peste acest moment dificil şi să rămână aici“, a com