- Ai văzut ce scrie colegul tău de dileme? - mă întreabă amicul B., întinzîndu-mi un număr anterior din Dilema veche.

Nu, nu văzusem, aşa că citesc cu atenţie. Şi fac ochii mari:

În urma unei recente experienţe personale, ţin să spun că înmormîntarea ortodoxă este cel mai inuman rit de trecere, un spectacol sinistru de exhibare a durerii, mai întîi prin faptul că expune indecent trupul neînsufleţit, creînd în jurul lui un soi de pelerinaj comunitar, apoi pentru că stimulează şi întreţine suferinţa, dar şi ipocrizia credinţei prin tot felul de simboluri şi superstiţii primitive. Ca să nu mai vorbesc de faptul că obligă la o cheltuială suficient de mare pentru a sărăci o familie cu venituri modeste. Un ritual în care propria moarte e închinată vecinilor, popilor şi altor străini.

Sună a notificare de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului: un produs incorect ambalat de către nişte provideri ilegitimi - dacă nu de-a dreptul şarlatani -, care este nejustificat de scump şi care mai încalcă şi dreptul de proprietate: moartea este a mea, a individului, şi ca atare trebuie consumată doar în intimitatea acestei proprietăţi private! Această moarte păcătuieşte însă, în primul rînd, prin prezenţă, în timp ce dincolo, în ţările civilizate, serviciile funerare fac toate cele necesare pentru a o oculta şi a nu deranja lumea fericită şi eficientă, cu astfel de inconveniente. În rest, ce să spun, este o descriere teribil de precisă. Doar că seamănă cu percepţia uluită a unui om care ar veni din cu totul alt context şi care nu a avut timp - sau nu şi-a dat osteneala - să afle şi să înţeleagă sensul morţii în cultura asta "primitivă" cu care a fost nevoit, din întîmplare, să se confrunte.

- Şi acum citeşte ce scrie despre "moartea la români" Alison Mutler, corespondenta Associated Press la Bucureşti - adaugă amicul meu şi îmi întinde un print de pe un b