● Paranoid Park (SUA, 2007), de Gus Van Sant.
Titlul noului film al lui Gus Van Sant, Paranoid Park, vine de la numele dat unui parc de skateboard din Portland, Oregon, de către băieţii care vin acolo: "vagabonzi cu chitare, drogaţi ai skate-ului, copii ai nimănui... oricît de nasoală ar fi viaţa ta, a lor e mult mai rea". Aşa scrie în caietul său eroul filmului, un băiat de 16 ani pe nume Alex (Gabe Nevins). Alex nu e neapărat un copil defavorizat. Are o mamă şi un tată, deşi aceştia s-au despărţit. Merge la şcoală, deşi tot ce i se întîmplă acolo pare să ajungă la el ca printr-un vis. Iese cu o fată drăguţă, deşi atunci cînd e cu ea o priveşte ca de la mare distanţă. După cum se confesează el caietului, simte "că mai există ceva dincolo de viaţa normală, dincolo de divorţuri, profesori şi prietene". Avangustul acelei transcendenţe - pe lîngă care perspectiva dezvirginării îşi pierde orice atracţie - e starea de graţie pe care o atinge atunci cînd e pe skate. Într-unul dintre cele mai frumoase cadre din film, el şi ceilalţi skateri din şcoală vin spre camera de filmare pe culoarul care duce la cancelarie, unul pe skate, altul cu el la subsuoară, cu toţii emanînd mister şi, mai mult de-atît, alteritate - un trib inaccesibil, un ordin mistic, o altă specie. Motivul convocării lor e o crimă comisă în apropiere de Paranoid Park - locul unde voia să meargă Alex în speranţa unei revelaţii; victima a fost lovită cu un skateboard. "Nu vă suspectăm, nu încercăm decît să realizăm nişte contacte cu comunitatea skaterilor" - tot repetă inspectorul Lu (Richard Liu), în timp ce ei îl ascultă în tăcere, frumoşi şi incognoscibili, cu feţe încă neatinse de corupţia trăitului şi totuşi suspecte pînă la Dumnezeu; e ca şi cum inspectorul ar spera să realizeze nişte contacte cu marţienii.
Spre deosebire de el, Van Sant nu încearcă să se apropie de adolescenţi cu instrum
