Stoica bate Franţa cu golul lui Mutu
Revenit la echipa naţională a României, Dorel Stoica este convins că tricolorii vor reuşi să depăşească reprezentativa Franţei în meciul de la Constanţa. „Actuala formaţie tricoloră va câştiga acest meci, iar când spun asta mă bazez pe dorinţa jucătorilor de a se impune. Suntem mulţi fotbalişti care nu am prea evoluat la naţională, iar acum, dacă am avut ocazia să fim convocaţi, vrem să demonstrăm că nu am venit aici degeaba. Franţa este o formaţie puternică, are jucători de valoare, dar acum nu trece prin momente tocmai fericite şi putem profita“, a spus Stoica vorbind despre meciul de sâmbătă. Acesta s-a hazardat chiar să anunţe numele unuia dintre marcatorii echipei României. „Adi Mutu va înscrie cu siguranţă. Toţi aşteptăm de la el să marcheze şi sunt convins că o va face“, a adăugat Dorel. Căpitanul Universităţii este la a treia convocare la lotul naţional şi se află în faţa celei mai importante partide din cariera sa, sperând că va evolua contra „cocoşilor“ lui Domenech, deşi are un concurent serios pe postul de închizător, Gabi Mureşan de la CFR Cluj.
Pandurii, mai săraci cu trei milioane
Doi dintre acţionarii clubului CS Pandurii, Centrul Energetic Rovinari şi Centrul Energetic Turceni, au anunţat că se retrag, după ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi-a dat avizul pentru declanşarea procesului de fuziune a Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova. „Acţionarii noştri au fost până acum SNLO, USMO, Primăria Târgu Jiu, Consiliul Local Târgu Jiu, Consiliul Judeţean Gorj, CE Rovinari şi CE Turceni. Din acest sezon, cele două complexuri au spus că se retrag din acţionariat şi vor veni doar cu sponsorizări. Susţinerea financiară există atâta timp cât SNLO, Consiliul Local Târgu Jiu şi USMO, cu acordul salariaţilor pe care îi reprezintă, vor sprijini financiar echipa“, a