Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ar vinde afacerea doar la pensie

Publicat in Adevarul, vineri 10 octombrie 2008 ·

Dragoş Bonea consideră că domeniul construcţiilor are încă potenţial de creştere, ceea ce va dinamiza şi businessul pe care îl deţine. În 1992 când a terminat facultatea, se gândea la o carieră de inginer. A profesat doi ani, însă a ajuns să lucreze pentru el. Dragoş Bonea este cunoscut ca fiind proprietarul afacerii Delta Distribution. După ce a lucrat doi ani într-un institut de cercetare, a avut două opţiuni: să demareze o afacere pe cont propriu sau să lucreze în străinătate. În primă fază nu a ales niciuna dintre ele.

A făcut un curs postuniversitar de management şi a ajuns agent de vânzări la o firmă de cosmetice. Abia aici însă “soarta” i-a surâs. Împreună cu doi colegi au hotărât să înfiinţeze propria afacere cu materiale de finisaje.

13.000 de dolari, capital de pornire

“Am început cu câte 1.000 de dolari fiecare, plus 10.000 de dolari, împrumutaţi. 13.000, în total”, povesteşte Bonea. Iar lucrurile au demarat neaşteptat de bine, Delta Distribution devenind în numai trei ani de zile principalul importator de plăci ceramice.

“Iniţial am făcut doar distribuţie, după care am realizat propria reţea de magazine şi am început să intrăm pe proiecte mari: rezidenţial, centre comerciale, hoteluri etc.”, spune omul de afaceri, care deţine în prezent peste 51% din acţiunile companiei.

Aceasta valorează peste 10 milioane de euro, mai ales datorită reţelei extinse de magazine: în total 30, dintre care patru în Bucureşti şi restul în marile oraşe din ţară. “Creşterea de piaţă a fost explozivă, mai ales datorită construcţiilor noi. Anul acesta se simte deja un uşor recul, mai ales pe partea de proiecte, pe fondul crizei din Vest.

Creditele sunt din ce în ce mai scumpe şi chiar şi proiectele terminate nu se mai vând atât de repede”, spune Bonea. Din punctul de vedere al vânzărilor directe,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 25 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 39 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Târgul de Crăciun din Craiova, din nou în topul celor mai frumoase din Europa. Peste 80% dintre votanți au fost din afara României VIDEO

Ziare.com acum o ora
Craiova a reușit, pentru al doilea an la rând, să ocupe locul al doilea în competiția dedicată celor mai frumoase târguri de Crăciun, organizată anual de European Best Destinations, un site turistic care colaborează oficial cu Comisia Europeană. Cra

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°