Comisia Europeană a anunţat vineri că cele mai multe state membre ale Uniunii Europene au luat măsuri de creştere a plafoanelor de garantare a depozitelor bancare ale populaţiei şi firmelor şi de sprijinire a sectorului bancar prin acordarea de lichidităţi. Miniştrii de finanţe din statele membre UE au aprobat creşterea plafonului minim de garantare a depozitelor bancare de la 20.000 euro la cel puţin 50.000 euro. Ei au hotărât de comun acord să sprijine sistematic instituţiile financiare.
România creşte valoarea garanţiei la 50.000 euro
Guvernul va garanta depozitele bancare până la valoarea de 50.000 euro, în creştere de la nivelul actual de 20.000 euro.
Austria a adoptat un plan detaliat de garantare nelimitată a depozitelor bancare ale persoanelor
Planul va fi supus aprobării Parlamentului în 28 octombrie. Executivul a mai propus crearea unui sistem de decontare fără numerar, posibilitatea ca statul să ofere garanţii pentru operaţiunile de clearing la împrumuturile de pe piaţă, crearea unei baze legale pentru garanţiile de stat pentru nevoile de lichiditate pe termen lung ale băncilor, precum şi pentru ca statul să poată interveni cu capital sau prin garantarea activelor neperformante atunci când este nevoie.
Belgia garantează depozitele bancare până la 100.000 euro
Prim-ministrul belgian a anuţat, joi, că statul va garanta până pe 31 octombrie 2009 toate împrumuturile bancare noi ale băncilor belgiene, cum ar fi depozitele interbancare, obligaţiunile şi investiţiile instituţiilor financiare. Garanţiile vor fi similare celor de la Dexia - băncile vor trebui să plătească un onorariu pentru această garanţie "care să fie egal cu avantajele pe care le primesc".
Bulgaria a mărit la 50.000 euro garanţiile pentru depozitele bancare
Ulterior va fi propu