După ce pentru organizarea Formulei 3 am sacrificat spaţiul verde din jurul Palatului Parlamentului, iată că duminică Bucureştiul este din nou pe val. De data aceasta, cu ocazia desfăşurării Maratonului Internaţional, primul eveniment atletic de anvergură organizat vreodată în România. Problema majoră? Din nou, traficul. Străzi închise şi autobuze deviate.

Pe lângă spectacolul propriu-zis, vom avea parte şi de un mare haos rutier, căci mijloacele de transport în comun vor fi deviate, iar circulaţia pe câteva artere din centrul Capitalei va fi restricţionată între orele 07:00-15:30. "Toyota Romanian International Marathon este prima competiţie internaţională de acest gen găzduită de ţara noastră, propunându-şi să se apropie de nivelul maratoanelor internaţioanale. Considerat la nivel mondial o probă personală extraordinară, fizică şi psihică concursul este o reală provocare pentru cei care se încumetă să alerge cei 42 de kilometri", susţin organizatorii evenimentului.
Din nou, blocaţi!
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a maratonului ne vom confrunta din nou cu restricţii de circulaţie. Ne place sau nu, nu avem alternativă! Aşa că duminică, între orele 07:00-15:30, circulaţia rutieră va fi închisă în Piaţa Constituţiei, Bulevardul Unirii (între Piaţa Constituţiei şi Bulevardul I.C. Brătianu) , Bulevardul Libertăţii, Bulevardul Naţiunilor Unite, Splaiul Independenţei (între Podul Eroilor şi Piaţa Unirii), Calea Victoriei, Bulevardul B.P. Haşdeu, strada Izvor şi C