Cititorii HotNews.ro care au comentat pe marginea articolului “Ce ancheteaza procuratura Bisericii Ortodoxe Romane: preoti care beau, se bat, dracuiesc sau mangaie cutia milei” au dezbatut ideea legitimitatii instantelor bisericesti. Parerile au fost impartite intre sustinatorii justitiei bisericesti si contestatarii ei. Teologul Radu Preda sustine insa ca si restul bisericilor au sisteme judiciare similare cu cel al BOR si ca tribunalele bisericesti ortodoxe nu au nevoie de reformare ci de mai multa transparenta si mai multi teologi profesionisti.
Opiniile cititorilor HotNews.ro au fost impartite intre a sustine sistemul judiciar paralel al Bisericii Ortodoxe Romane si a contesta legitimitatea acestuia. In continuare am selectat cateva dintre parerile exprimate de catre cititorii HotNews.ro pe acesta tema.
Opinii contra tribunalelor bisericesti:
Razvan:Unele fapte sint de natura penala. Nu inteleg de ce se substituie BOR instantelor civile. Nu inteleg de ce daca furi din banii bisericii sau nu declari banii primiti la cutia milei esti judecat de BOR, daca omori din nesimtire un pacient care ti-a dat spaga esti judecat de 'Colegiul Medicilor' samd, in timp ce daca esti un amarit si faci oricare din faptele de mai sus, esti imediat arestat si ti se deschide dosar *penal* pentru furt, evaziune, omor prin imprudenta sau abuz in serviciu...
Bogdan192:Faptul ca BOR are propria instanta de judecata si se substituie justitiei e in opinia mea o dovada de lipsa de respect pentru cetatenii platitori de taxe. Putin imi pasa mie daca popa Ilie e dus cu capu si imprastie "erezii", atunci cand injura si ameninta un alt om, ala trebuie dat pe mana tribunalului, nu "judecat" de alti popi Ilie. Intr-adevar, orice om poate gresi, dar daca o face, intr-un anumit fel, legea statului Roman spune ca trebuie sa plateasca pentru greseala respectiva.