Poate oare teatrul (arta, generic vorbind) sa schimbe societatea, sa o faca, eventual, mai buna? Poate oare un spectacol sa zguduie constiinta privitorilor pana intr-atat incat, de pilda, sa-l impinga pe un raufacator aflat in sala sa se autodemaste (asa cum se petrec lucrurile in Hamlet)? Poate oare o piesa vazuta pe scena de un numar de spectatori sa declanseze revolte, rascoale, revolutii - pe scurt, rasturnari sociale? Iata tot atatea intrebari carora este chemat sa le raspunda, fie si numai in intimitatea propriei constiinte, orice om de teatru.
Si carora, in cele din urma, orice om de teatru cu adevarat indragostit de meseria sa trebuie sa le raspunda pozitiv, chiar stiind ca se minte singur. Caci, in lipsa raspunsului pozitiv, aceasta meserie devine imposibil de facut. Sau, oricum, greu de facut.
E adevarat, in termeni strict pragmatici teatrul nu poate schimba cine stie ce. Am fi naivi daca ne-am inchipui ca, doar vazand o piesa, vreun "barosan" al tranzitiei, de exemplu, s-ar apuca sa-si imparta averea batranelor cu pensii de urmas sau copiilor din orfelinate. (Am fi naivi si daca ne-am inchipui ca barosanii tranzitiei merg la teatru...) Pentru cetateanul mai putin corupt, insa, contactul cu o problema dezbatuta in fata lui, "pe viu", cu mijloacele artei, poate insemna un prilej de de a-si pune intrebari. Un astfel de cetatean poate ajunge sa se intrebe de ce le permite barosanilor sa fie atat de nepasatori - sau sa fie, in general. Rezulta de aici ca respectivul cetatean va porni in iures, invartind sabia deasupra capului, sa dea foc vilelor din Pipera? Doamne fereste, nu! E posibil ca el, cetateanul, sa fie mai atent, pe viitor, cu cine voteaza? Slava Domnului, da! Exista, cel putin, speranta ca va fi...
Noua premiera a Teatrului Odeon lanseaza, sub titlul Extrem (preferat de traducatorii Costin Manoliu si Anna Maria Popa unei va