Insula Şerpilor nu este doar o insulă în Marea Neagră “pe care România încearcă să o smulgă Ucrainei”, aşa cum susţin lideri politici de la Kiev, ci şi posibilul cămin al un grup de activişti ai grupării ucrainene “Bratstvo” (“Frăţia”). În frunte cu liderul formaţiunii, Dmitri Korcinski, gruparea a depus săptămâna aceasta o cerere la Administraţia regională Odesa pentru a obţine dreptul de a locui permanent în Insula Şerpilor, relatează Agerpres. După cum se specifică într-un comunicat emis de serviciul de presă al partidului “Frăţia” (ultranaţionalist), nouă membri din conducerea formaţiunii intenţionează să se instaleze cu totul în Insula Şerpilor şi să se înregistreze aici cât de curând.
Recent, la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga s-a încheiat faza pledoariilor din procesul privind delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive între România şi Ucraina în Marea Neagră. Decizia definitivă a judecătorilor internaţionali, care va avea caracter irevocabil, este de aşteptat să fie comunicată în primăvara anului viitor.
Principala miză a disputei dintre Kiev şi Bucureşti o constituie zăcămintele de petrol şi gaze din platoul continental al Insulei Şerpilor, apreciază portalul menţionat. Ucraina susţine că formaţiunea maritimă este o insulă şi de aceea trebuie luată în considerare la delimitarea zonei economice. România, în schimb, insistă că Insula Şerpilor este o stâncă, fără resurse proprii de apă potabilă şi improprie traiului cotidian şi fără activitate economică proprie, de aceea, formaţiunea stâncoasă nu trebuie să conteze la trasarea liniei de delimitare a platoului continental, Ucraina pierzând în acest caz cea mai mare parte a zăcămintelor de petrol şi gaze, estimate la 100 de miliarde de metri cubi de gaze şi 10 milioane de tone de petrol brut. (A.I.)
Insula Şerpilor nu este doar o insulă în Marea Neagr