Cu toate că nu poseda pemis de conducere de nici o categorie, C. PAUL-ALEXANDRU, de 19 ani, din satul Buimăceni, com. Albeşti, a urcat la volanul unui autoturism marca TOYOTA YARIS, proprietatea mamei sale, ce se afla parcat pe strada Poştei din mun. Dorohoi.Pe str. Spiru Haret, din mun. Dorohoi, datorită vitezei excesive, acesta a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens unde a acroşat lateral trei autoturisme staţionate regulamentar.După producerea evenimentului, C. PAUL-ALEXANDRU a părăsit locul faptei, prezentându-se la Poliţia Rutieră Dorohoi la orele 14.00. În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că nu se afla sub influenţa alcoolului.
Faţă de C. PAUL-ALEXANDRU se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicol pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără înciviinţarea organelor de poliţie.
Autori: R.H.
Cu toate că nu poseda pemis de conducere de nici o categorie, C. PAUL-ALEXANDRU, de 19 ani, din satul Buimăceni, com. Albeşti, a urcat la volanul unui autoturism marca TOYOTA YARIS, proprietatea mamei sale, ce se afla parcat pe strada Poştei din mun. Dorohoi.Pe str. Spiru Haret, din mun. Dorohoi, datorită vitezei excesive, acesta a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens unde a acroşat lateral trei autoturisme staţionate regulamentar.După producerea evenimentului, C. PAUL-ALEXANDRU a părăsit locul faptei, prezentându-se la Poliţia Rutieră Dorohoi la orele 14.00. În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că nu se afla sub influenţa alcoolului.
Faţă de C. PAUL-ALEXANDRU se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicol pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără înciviinţarea organelor de