SCM-U Craiova s-a impus cu 70-51 în faţa echipei BC Târgovişte, în partida tur din prima fază a Cupei României.
Primul meci oficial al baschetbaliştilor de la SCM-U Craiova, în Cupa României, a adunat miercuri seară, în Sala Sporturilor din Bănie, mulţi iubitori ai acestui sport. Antrenorii craioveni, Paul Nicolae şi Marius Toma, au mizat în partida tur cu BC Târgovişte pe un lot format din şase jucători români şi tot atâţia străini. SCM-U a început bine meciul, iar după primul sfert, noua tabelă de marcaj din Sala Sporturilor arăta scorul de 17-11 pentru gazde. La pauză, echipa olteană conducea la o diferenţă şi mai mare (scor 42-25). Abia în sfertul al treilea, târgoviştenii au mai redus din handicap, impunându-se chiar la o diferenţă de două puncte (19-17). SCM-U a terminat cu scorul de 75-21 şi a luat o opţiune serioasă pentru calificarea în turul următor. Manşa retur este programată pe 29 octombrie, la Târgovişte.
Străinii de la SCM-U au reuşit să înscrie cele mai multe puncte miercuri seară. Venit în vară, sârbul Branislav Tomic a avut o evoluţie remarcabilă, reuşind 16 puncte, iar alt sârb, Nisavic, a marcat 15 puncte. Pentru echipa din Bănie au mai evoluat: Mitchell (11 puncte), Gibson (8 puncte), Lekic (8 puncte), Holmes (5 puncte), Lupusavei (3puncte), Călinescu (2 puncte), Ştefan (2 puncte), Liculescu, Boian, Andonie.
„Jucătorii au avut emoţii foarte mari înaintea acestui meci, dar le-au depăşit. Nu trebuie uitat că jucăm în această formulă de echipă de puţin timp şi mai avem de lucru la omogenizare. În plus, mulţi dintre componenţii lotului nu au evoluat la nivelul Diviziei A“, a spus după meci antrenorul principal al SCM-U Craiova, Paul Nicolae.
Baschetbaliştii din Bănie vor debuta mâine în Divizia A, urmând să primească vizita puternicei echipe CSU Sibiu, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor.
Gorjenii, învinşi, dar