Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltenia Garden, o afacere înfloritoare

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 10 octombrie 2008 ·

Pe cât este de riscantă, afacerea cu plante poate aduce succesul într-un timp scurt. Pentru asta este însă nevoie de investiţii constante, pasiune şi muncă.

Oltenia Garden este o firmă care comercializează plante de interior şi de exterior şi oferă servicii complete pentru grădină şi grădinărit (proiectare, amenajare, întreţinere periodică). Aceasta şi-a început activitatea în urmă cu şase-şapte luni, prin asocierea a trei prieteni - Bogdan Buzatu, Marian Balica şi Ionuţ Pârvu.

„Suntem buni prieteni. Am copilărit împreună. Ionuţ a stat zece ani în Italia. Acolo a făcut cursuri de peisagistică şi a lucrat la o firmă în domeniu“, a declarat Bogdan Buzatu. Ionuţ Pârvu s-a întors în ţară şi a decis, împreună cu bunii săi prieteni, să investească într-o afacere dintr-un domeniu în care se pricepeau cel mai bine - proiectarea, amenajarea şi întreţinerea grădinilor. „În România, nu prea s-a pus accent pe acest tip de activitate. În afară însă este un domeniu foarte dezvoltat. La o casă, 40% din frumuseţe este dată de plantele din grădină“, a spus Buzatu.

„Oferă satisfacţii, dar este foarte riscantă“

Pentru început a fost însă nevoie de o investiţie de 150.000 de euro. Banii au fost folosiţi pentru achiziţionarea unui teren de 2.000 mp şi a aproximativ 300 de specii de plante, arbori şi arbuşti. „E o afacere frumoasă. Există un anumit confort psihic atunci când te ocupi personal de îngrijirea plantelor sau de amenajarea unei grădini. Oferă satisfacţii, dar este foarte riscantă şi, deci, stresantă“, a precizat Bogdan Buzatu, care a explicat că pot oricând apărea diverse boli la plantele pe care le au în marea lor grădină şi în seră. În plus, oferirea garanţiei pentru flori poate aduce pierderi, mai ales că, neîngrijite corespunzător, ele pot muri. Alt impediment este şi vremea.

„Trebuie să fii mereu în gardă. Dacă vremea se schimbă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 29 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 50 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 59 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Shkendija – FCSB din Champions League nu va fi transmis la tv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare După o calificare lipsită de glorie cu campioana din Andorra, FCSB va da peste Shkendija (Macedonia de Nord) în turul doi preliminar al Champions League. Manșa tur, din deplasare, nu va fi transmisă

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Nepal, Sri Lanka şi India, top 3 ţări care furnizează forţă de muncă străină României în 2025

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Top trei ţări care furnizează anul acesta forţă de muncă străină pe teritoriul României este format din Nepal, cu 18.772 de persoane, Sri Lanka, la o diferenţă mare, cu 6.295 de lucrători, şi India,

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/33°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°